Republica Moldova nu intră în NATO, anunță Maia Sandu, motivând că țara ei este neutră și își va păstra neutralitatea.
Ideea ca NATO să nu se extindă spre estul Europei este chiar una dintre revendicările Rusiei față de Statele Unite. Rusia cere ca NATO să nu primească noi membri. Țările care aveau o asemenea perspectivă erau Ucraina, Georgia și Republica Moldova.
Declarația Maiei Sandu despre menținerea neutralității Republicii Moldova a fost preluată de site-ul rusesc Sputnik Moldova. „Noi avem scris în Constituție că suntem o țară neutră. Nimeni nu a schimbat Constituția, nu există acum o asemenea inițiativă”, a declarat Maia Sandu.
În Constituția Republicii Moldova este prevăzută neutralitatea permanentă a țării.
Republica Moldova nu intră în NATO dar vrea să intre în UE
Pe de altă parte, Republica Moldova își menține dorința să fie primită în UE, a precizat Maia Sandu. Dar potrivit acesteia, Republica Moldova este încă departe de a îndeplini criteriile economice necesare. După cum se știe, România a declarat de mai multe ori că susține intrarea Republicii Moldova în UE.
Primele negocieri între Rusia și SUA vor avea loc în ianuarie 2022, la nivel de miniștri adjuncți de Externe.
Citiți România Liberă și pe Google News