7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInternaționalCutremur puternic în Afganistan. Sunt cel puțin 12 morți

Cutremur puternic în Afganistan. Sunt cel puțin 12 morți

Cutremur în Afganistan. Un seism cu magnitudinea de 5,3 grade s-a produs, luni, în Afganistan, în provincia Badghis, din districtul Qadis. Cel puțin 12 persoane și-au pierdut viața, au anunțat autoritățile. 

Un cutremur de o magnitudine de 5,3 a ucis cel puţin 12 persoane şi a rănit multe altele în vestul Afganistanului, au declarat autorităţile locale, relatează AFP. Victimele au murit după ce casele lor din districtul Qadis, provincia Badghis, s-au prăbușit, a precizat guvernatorul districtual Mohammad Saleh Purdel. Printre victime se numără inclusiv femei și copii. 

„Au fost și răniți în urma cutremurului”, a spus oficialul afgan, indicând că printre victime se numără femei și copii, scrie France24.

cutremur în Afganistan
Afganistanul este lovit frecvent de cutremure. Epicentrul seismului de luni s-a situat în apropierea regiunii Herat

Afganistanul este frecvent lovit de cutremure, în special în lanțul muntos Hindukuș, care se află la joncțiunea dintre plăcile tectonice eurasiatice și indiene.Aceste cutremure pot fi extrem de devastatoare din cauza rezistenței scăzute a clădirilor din Afganistan.

Cutremur în Afganistan. Seismologi: „A fost de mică adâncime”

Potrivit Institutului Seismologic al Statelor Unite (USGS), cutremurul a fost de mică adâncime și a avut o magnitudine de 5,3. Inițial, fusese raportată o magnitudine de 5,6.

Afganistanul se află deja în pragul unui dezastru umanitar, după ce țara a căzut astă vară în mâinile talibanilor iar țările occidentale s-au retras din acest conflict. Mai mult, zona Qadis este una dintre zonele cel mai grav afectate de secetă devastatoare.

Și, parcă nu ar fost de ajuns, tara este frecvent lovită și de cutremure, produse în special în zona lanțului muntos Hindu Kush, care se află lângă joncțiunea plăcilor tectonice eurasiatice și indiene.

În 2015, aproape 280 de oameni au fost uciși într-un cutremur în Afganistan, care a avut magnitudinea de 7,5 grade și care s-a produs în aceeași zonă a  lanțul muntos. Atunci celmai mare număr de decese s-a înregistrat în Pakistan. În acel dezastru, 12 fete afgane au murit zdrobite ce încercau să fugă din clădirea școlii în care învățau. Copilele și-au pierdut viața printre dărâmături.

Urmărește România Liberă și pe pagina de Facebook

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Călin Georgescu amenință noul Guvern și pe Klaus Iohannis: Veți regreta orice decizie luată împotriva poporului

Georgescu a calificat actuala conducere drept o „haită politică” care a instaurat un guvern „ilegitim” Călin Georgescu, fost candidat la președinție, a lansat o serie...

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de iarnă: ce trebuie să știți pentru 24 decembrie – 7 ianuarie

În perioada sărbătorilor de iarnă, majoritatea băncilor își adaptează programul de lucru, iar multe dintre sucursale vor fi închise în zilele de 25 decembrie,...

Ajutoare AFIR pentru energie regenerabilă: 150 milioane euro, disponibile din Ajunul Crăciunului

Programul vizează achiziția de panouri solare, generatoare eoliene și baterii de stocare pentru consum propriu în ferme și întreprinderi În Ajunul Crăciunului 2024, Agenția pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă