Ucrainenii protestează în orașul Herson, pe străzile din centrul orașului. Protestul are loc sâmbătă dimineață, după ce, acum două zile, orașul fusese ocupat de militari ruși.
Locuitorii, femei și bărbați, flutură pe străzi drapele ale Ucrainei, galben – albastre, și strigă „Trăiască Ucraina”. În fața protestatarilor se află cordoane de soldați ruși, având în mâini arme automate. Aparent, soldații încearcă să-i împiedice pe protestatari să înainteze pe străzi. Totuși, în acest moment nu se mai aud focuri de armă în oraș.
Protestul de sâmbătă are loc după ce ocupanții ruși au înlocuit funcționarii ucraineni din administrația locală cu funcționari ruși.
De asemenea, în regiune apăruseră zvonuri că militarii ruși răpesc de pe stradă bărbați civili ucraineni și în duc în locuri necunoscute – cu suspiciunea că acești civili ar fi chiar uciși. Acțiunea rușilor ar fi avut scopul să împiedice organizarea unei rezistențe pe plan local, așa cum se întâmplase în alte localități unde au intrat rușii.
Rușii ar vrea să proclame Republica Populară Herson
Herson se află în sudul Ucrainei, pe Nipru, fiind una dintre cele mai mari localități dintre cele cucerite până acum de armata rusă. Orașul ar fi pe traseul coridorului terestru Crimeea – Donbas, pe care dorește să-l realizeze Rusia. Printre ucraineni circulă zvonul că rușii vor să proclame „Republica Populară Herson”. În estul Ucrainei sunt deja instituite „Republicile Populare” Donețk și Lugansk.
Cucerirea marilor orașe din Ucraina a fost un obiectiv prioritar pentru Rusia, din momentul în care, acum zece zile, a început războiul din Ucraina. Înainte să înceapă războiul în Ucraina, Herson avea 300.000 de locuitori.
Propaganda de la Moscova refuză să folosească termenul „război” când descrie conflictul din Ucraina. Termenul folosit de oficialii Rusiei este „operațiune militară specială”. Președintele Putin a promulgat chiar o lege împotriva difuzării de „știri false”. Potrivit acestei legi, jurnaliștii ruși care vorbesc despre „război” în Ucraina pot primi până la 15 ani de închisoare.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!