5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaSpitalul Militar din Timișoara, pregătit pentru răniții din Ucraina

Spitalul Militar din Timișoara, pregătit pentru răniții din Ucraina

Conducerea Spitalului Militar de Urgenţă din Timişoara a anunţat, marţi, că acesta este pregătit să asigure asistenţă medicală, la nevoie, răniţilor din zona de conflict din Ucraina, anunță Ziua de vest.

“Spitalul nostru este pregătit pentru a primi răniţi în orice moment. La nivelul spitalului sunt luate toate măsurile necesare în vederea asigurării, la nevoie, a asistenţei medicale răniţilor. Activitatea noastră medicală funcţionează zi de zi, pe echipe operatorii, astfel încât în orice moment să fim în măsură să ne executăm misiunea”, a anunţat unitatea medicală militară, pe facebook.

Spitalul Militar din Timişoara are capabilităţile necesare pentru a interveni şi asigura asistenţă medicală chirurgicală răniţilor, având paturi disponibile şi posibilitatea de a le suplimenta în funcţie de dinamica numărului de pacienţi sosiţi. Totodată, are asigurate stocurile de medicamente şi necesarul de materiale sanitare pentru a face faţă oricăror solicitări şi nevoi.

citește și: Alin Nica: Timișul este pregătit să primească refugiați

În semn de solidaritate, pentru răniţii din Ucraina, la nivelul spitalului s-a făcut un apel la cei care doresc să doneze sânge, să se prezinte la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timişoara, situat pe strada Martir Marius Ciopec 1. Programul de donare sânge este de luni până vineri, în intervalul orar 7,30-17,30.

Spitalul Militar din Timișoara, pregătit pentru răniții din Ucraina. Scurtă istorie

Spitalul Militar Timişoara a fost reabilitat recent. Ministerul Apărării Naționale a alocat două milioane de euro pentru reparații. Este primul spital de pe actualul teritoriu al României în care a avut loc o operaţie cu anestezie generală. Spitalul Militar din Timişoara are o istorie aparte, aici fiind realizată, în februarie 1847, prima anestezie generală cu eter de pe actualul teritoriu al României. Intervenţia avea loc la 112 zile de la prima operaţie de acest gen din lume. „În 1753 administraţia civilă se separă de administraţia militară. Care avuse până atunci controlul şi responsabilitatea întregii activităţi a provinciei. Printr-un ordin al garnizoanei s-a cerut Imperiului de la Viena bani pentru construcție. Astfel, în data de 17 ianuarie 1753. s-a înfiinţat un spital de garnizoană la Timişoara informează Adevărul.


Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă