UPDATE, ora 16:55: Într-un mesaj video, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a condamnat atacurile aeriene ruse de ieri asupra Kievului, care au avut loc în timp ce secretarul ONU vizita capitala.
Zelenski a spus că bombardamentele au avut loc „imediat după” discuțiile sale cu șeful ONU, António Guterres, „și asta spune multe despre adevărata atitudine a Rusiei față de instituțiile globale”. El a acuzat conducerea Rusiei că încearcă să „umilească ONU și tot ceea ce reprezintă organizația”.
Un depozit de combustibil din regiune Donețk din estul Ucrainei, controlată de forțele susținute de Rusia, a fost atacat de armata ucraineană și incendiat în timpul nopții, a declarat un oficial local, citat de CNN.
Este vorba despre depozitul din districtul Kirovsky.
Alexei Kulemzin, șeful administrației separatiste din Donețk, a declarat că „în urma bombardării districtului Kirovsky de către obuze ucrainene, un rezervor de la depozitul de petrol a fost avariat”.
Acesta a precizat că patru stații electrice au fost afectate. Autoritățile ucrainene nu au comentat incidentul.
Citește și:
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!