0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia - Ucraina, ziua 177: Zelenski, despre discuțiile cu Erdogan și cu...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 177: Zelenski, despre discuțiile cu Erdogan și cu șeful ONU

UPDATE, ora 16:48: O delegaţie a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) ar putea vizita centrala atomoelectrică ucraineană de la Zaporojie la începutul lunii septembrie, a declarat Mihail Ulianov, reprezentatul permanent al Rusiei pe lângă organizaţiile internaţionale cu sediul la Viena, unde se află AIEA, relatează CNN.

”Este prea devreme pentru a spune ceva despre detalii, sunt chestiuni extrem de sensibile, discutăm şi vom continua să discutăm modalităţile de efectuare a misiunii, ruta, numărul persoanelor implicate, cât timp vor rămâne la centrală, cu ce sarcini vor fi trimise”, a explicat diplomatul rus la un briefing online.

”Când misiunea va putea avea loc – previziunile nu se îndeplinesc întotdeauna, dar, conform aprecierilor mele, putem vorbi destul de realist despre primele zile din septembrie, dacă nu apar din nou factori excepţionali care nu au legătură cu obiectivele”, a adăugat Ulianov.

”Aproape în fiecare zi comunic cu directorul general al agenţiei, Rafael Grossi (…) Luni, el va veni aici la Viena şi activitatea în această direcţie se va intensifica”, a asigurat diplomatul rus.

UPDATE, ora 13:24: Compania de stat ucraineană Energoatom a anunţat că forţele ruse intenţionează să întrerupă funcţionarea blocurilor energetice de la centrala nucleară Zaporojie şi să le deconecteze de la reţeaua de energie electrică a Ucrainei.

Într-o declaraţie, Energoatom a explicat că Rusia, care controlează centrala nucleară din sudul Ucrainei, se pregăteşte să pună în practică o ”provocare pe scară largă” acolo.

De partea sa, Rusia a acuzat joi Ucraina că pune la calea o ”provocare” la centrala de la Zaporojie.

Potrivit Moscovei, unităţi de artilerie ucrainene plănuiesc să tragă asupra centralei şi apoi să acuze Rusia că a provocat un accident nuclear.

De la sfârşitul lunii iulie, Rusia şi Ucraina se acuză reciproc pentru tirurile care au vizat centrala, ceea ce a suscitat temeri privind posibilitatea producerii unei catastrofe.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a cerut joi demilitarizarea centralei nucleare din Zaporojie, cea mai mare din Europa, declarându-se profund îngrijorat de situaţia din interiorul şi din jurul centralei.

Vorbind în faţa presei după convorbirea cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Guterres a afirmat că echipamentele şi personalul militar trebuie retrase de la această centrală.

”Instalaţia nu trebuie utilizată în cadrul unei operaţiuni militare. În schimb, este nevoie urgent de un acord pentru a restabili infrastructura pur civilă a centralei din Zaporojie şi pentru a asigura securitatea zonei”, a spus el, avertizând că orice daune aduse centralei ar fi un act de ”sinucidere”. 

UPDATE, ora 12:11: Rusia continuă să bombardeze constant pe frontul Harkov din nord-estul Ucrainei pentru a bloca forţele ucrainene şi a preveni utilizarea lor în contraatacuri în alte regiuni, a declarat Ministerul Apărării britanic, informează Reuters.

Oraşul Harkov, situat la circa 15 km de liniile frontului, a fost bombardat constant de la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei deoarece se află în raza de acţiune a celei mai mare părţi a artileriei ruse, precizează un buletin zilnic al serviciilor de informaţii britanice, scrie Agerpres.

Şaptesprezece persoane au fost ucise şi alte 42 au fost rănite în două atacuri ale armatei ruse în Harkov, al doilea cel mai mare oraş al Ucrainei, miercuri şi joi, a anunţat guvernatorul ucrainean al regiunii.

Rusia neagă că ar ţinti în mod deliberat civili în ceea ce ea califică drept „operaţiune militară specială” pentru „denazificarea” ţării vecine şi protejarea comunităţii rusofone din estul Ucrainei. 

Preşedintele Ucrainei, Volodimie Zelenski, a detaliat, în ultimul mesaj postat pe reţelele de socializare, subiectele discutate în timpul zilei de joi cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Criza de la Centrala Nucleară Zaporojie şi asigurarea exportului de cereale au fost printre principalele subiecte abordate, însă Zelenski a precizat că s-a discutat şi despre prizonierii de război deţinuţi de Federaţia Rusă.

”Nu există obstacole obiective care să împiedice misiunea AIEA să ajungă la centrala nucleară Zaporojie. Domnul Guterres şi cu mine am discutat despre parametrii acestei misiuni şi despre faptul că aceasta poate ajunge la centrală foarte rapid şi destul de sigur într-un mod legal, prin teritoriul liber al statului nostru”, a transmis Zelenski. 


Potrivit acestuia, Rusia – statul care ”a organizat şantajul nuclear” – ”cu siguranţă nu poate fi „transportatorul” unor astfel de misiuni”. 

”Rusia trebuie să permită imediat şi necondiţionat accesul reprezentanţilor AIEA la centrală şi, de asemenea, să-şi retragă imediat şi necondiţionat trupele de pe teritoriul centralei. Lumea are puterea de a asigura acest lucru. Dacă nu asigură acest lucru, putem arunca pur şi simplu la gunoi întregul corpus de documente internaţionale privind securitatea nucleară şi radiologică. Rusia distruge această ordine internaţională”, a mai afirmat Zelenski. 

Acesta a precizat că ”al doilea punct extrem de important al negocierilor este cel al prizonierilor de război ucraineni deţinuţi de Federaţia Rusă”. 

”I-am cerut domnului Secretar General să folosească toate capacităţile ONU pentru a asigura respectarea de către Rusia a tuturor normelor de drept internaţional privind prizonierii de război. Şi am discutat despre trimiterea unei misiuni de anchetă la Olenivka. Adevărul complet despre acest atac terorist rusesc trebuie să fie şi va fi stabilit”, a mai precizat Zelenski. 

Preşedintele ucrainean a explicat că s-a discutat şi despre iniţiativa privind exportul de cereale. 

”Rezultatul este acolo – şi nu numai pentru Ucraina, ci şi pentru lume, deoarece se simte că gravitatea crizei alimentare globale este în scădere. Prin urmare, există o mare nevoie de mai multă securitate, de un volum mai mare de exporturi, de mai multe nave care pot livra alimente ucrainene din porturile noastre”, a adăugat Zelenski. 

Acesta s-a referit şi la ”negocieri substanţiale pe mai multe subiecte cu preşedintele Turciei”. 

”Îi sunt recunoscător pentru sprijinul său neclintit pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a statului nostru. Am discutat despre apărare, cooperare economică şi energetică. Îi sunt recunoscător Turciei pentru disponibilitatea de a lua sub patronaj reconstrucţia Harkovului şi a regiunii Harkovului. Aceasta este o misiune pentru o ţară cu adevărat puternică. Astăzi, s-a făcut primul pas – a fost semnat un acord privind infrastructura”, a mai afirmat Zelenski. 

”Am solicitat atât domnului preşedinte, cât şi domnului Secretar General să exprime cea mai strictă poziţie posibilă cu privire la pseudo-referendumurile planificate de Rusia în teritoriul ocupat. Orice pseudo-referendum va fi o palmă dată în faţa comunităţii internaţionale”, a adăugat preşedintele ucrainean. 

Citește și:

ZIUA A 176-A DE RĂZBOI

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...
Ultima oră
Pe aceeași temă