4.5 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăInternaționalCine e Roberta Metsola, noul președinte al Parlamentului European

Cine e Roberta Metsola, noul președinte al Parlamentului European

Politicianul conservator maltez Roberta Metsola este noul președinte al Parlamentului European și cea mai tânără persoană care conduce Legislativul. Însă, în timp ce mulți o laudă și spun că este un adevărat deschizător de drumuri, alții critică poziția sa împotriva avortului.

Roberta Metsola a spus întotdeauna clar că, pentru ea, Uniunea Europeană nu este o instituție birocratică complexă, ci mai degrabă o adevărată pasiune, scrie Deutsche Welle. Nu este un bloc zdruncinat de criză, ci un loc pentru a promova valorile europene și entuziasmul pentru un proiect care a apărut din cenușa celui de-al Doilea Război Mondial. Acum, politicianul conservator din Malta trebuie să demonstreze că își poate transforma cuvintele în fapte.

Sediul Parlamentului European
Parlamentul European și-a ales președintele

Marți, Roberta Metsola a fost aleasă președinte al Parlamentului European — în aceeași zi în care a împlinit 43 de ani. Iar numirea sa nu este o surpriză.  Într-un acord comun, cele mai mari trei grupuri parlamentare europene — Partidul Popular European conservator (PPE), Socialiștii și Democrații și grupul liberal Renew — au decis ca un reprezentant conservator să preia postul. 

Metsola, al cărei Partid Naționalist (Partidul Naționalist al Maltei) face parte din grupul PPE de centru-dreapta, părea să fie alegerea cea mai potrivită. 

David Casa, un coleg de partid al lui Metsola a declarat că  „Suntem cu toții obișnuiți cu diviziunea și criza. Iar ascensiunea și popularitatea Robertei demonstrează că este încă posibil să facem politică prin consens”. Politicianul maltez a treia femeie care se află în fruntea Parlamentului European, după Simone Veil și Nicole Fontaine.

Roberta Metsola
Roberta Metsola a câștigat detașat președinția Parlamentului European

Roberta Metsola, imaginea unei familiste de carieră 

Două videoclipuri de campanie lansate de grupul PPE pe rețelele de socializare înainte de alegeri arată cum Metsola și-ar dori să fie percepută: o persoană care este inspirată de femei puternice și dorește să-i inspire și pe alții. O mamă a patru băieți care jonglează perfect între familie și carieră. O luptătoare care nu renunță când crede în ceva.

Ea nu este însă străină de eșec. Motivul? etsola a fost aleasă în Parlamentul European abia în 2013, după ce a eșuat de două ori. De atunci însă ea a avut o carieră fulminantă.  În 2020,devenit unul dintre primii vicepreședinți ai parlamentului UE. În calitate de membru al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, ea a apărat dreptul la azil în UE.

În urma uciderii conaționalei sale, jurnalista Daphne Caruana Galizia, Metsola a făcut apel la guvernul maltez să asigure libertatea presei și să lupte împotriva corupției. Deputatul maltez al Parlamentului European, David Casa, care a numit-o pe Metsola unul dintre cei mai apropiați prieteni ai săi, a declarat pentru DW că o cunoaște din perioada studenției. Încă de pe atunci, a spus el, determinarea și ambiția au făcut-o să iasă în evidență. Atât Metsola, cât și Casa făcuseră campanie pentru ca Malta să adere la Uniunea Europeană în 2004. Metsola a spus în mod repetat că acest obiectiv i-a stârnit pasiunea pentru tot ce înseamnă politică. 

 Stelios Kympouropoulos a numit-o pe Roberta Metsola o femeie îndrăzneață
Stelios Kympouropoulos a numit-o pe Metsola o femeie îndrăzneață

O femeie îndrăzneață și puternică 

Mulți parlamentari europeni au susținut-o marți pe Metsola. Colegul său parlamentar conservator Stelios Kympouropoulos, din Grecia, a descris-o drept „suficient de îndrăzneață  pentru a conduce un Parlament extrovertit și puternic”. Întrucât Parlamentul European se luptă adesea să găsească un teren comun în cadrul celorlalte instituții ale UE, Consiliul European și Comisia Europeană, îndrăzneala, ambiția și determinarea lui Metsola sunt, cu siguranță, trăsături care ar putea ajuta la promovarea intereselor parlamentului.

Militează pentru drepturile LGBTQ, dar e împotriva avortului

Dar, deși Roberta Metsola a fost votată și a câștigat detașat, unii nu sunt foarte fericiți cu această alegere. Motivul îl reprezintă un subiect foarte delicat și anume poziția sa fermă în ceea ce privește legea avortului. Politicianul maltez a votat întotdeauna împotriva rezoluțiilor din Parlamentul European care au cerut țărilor UE să legalizeze avortul.

Poziția nu este cu totul surprinzătoare, având în vedere că Metsola este din Malta, o țară  insulară mediteraneană, cel mai mic membru al UE și cu una dintre cele mai stricte legi privind avortul din lume. Practic, malta este în momentul de față singura țară din UE care interzice avortul. Era, deci, de așteptat ca Roberta Metsola să se declare împotriva acestei proceduri. 

Manon Aubri nu poate fi de acord cu poziția anti avort a noului președinte, Roberta Metsola
Manon Aubry, deputată de stânga a Parlamentului European, a numit poziția anti-avort a Metsolei „paradoxală”.

Franțuzoaica Manon Aubry, deputată de stânga a Parlamentului European, a declarat cu privire la acest subiect că Metsola nu are nici o scuză susținând interzicerea avortului, chiar dacă țara ei natală este atât de fermă pe poziții. „Cred că este o încălcare gravă a drepturilor femeilor de pretutindeni în Europa”, a spus ea pentru DW. „De exemplu, pentru femeile din Polonia care au luptat pentru dreptul de a avea control asupra propriului corp de aproape doi ani”. Cu toate acestea, Aubry a recunoscut că Metsola face parte din aripa progresistă a conservatorului PPE, militând, de exemplu, pentru drepturile LGBTQ. În lumina acestui fapt, Aubry a numit poziția anti-avort a Metsolei „paradoxală”.

Chiar dacă Aubry ar fi preferat un alt lider pentru Parlamentul European, ea a spus că, oricum, grupul ei parlamentar va căuta modalități de a lucra împreună cu Metsola. Aubry a spus pentru DW că speră că Metsola va reprezenta nu numai interesele malteze, ci și pe cele ale întregului Parlament European. 

Urmărește România Liberă și pe pagina de Facebook

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Un subofițer al SPP s-a sinucis cu arma din dotare înainte de a-și termina tura

Un subofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) s-a sinucis, luni, cu arma din dotare, înainte de a ieşi din tură. El avea...

Un subofițer al SPP s-a sinucis cu arma din dotare înainte de a-și termina tura

Un subofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) s-a sinucis, luni, cu arma din dotare, înainte de a ieşi din tură. El avea...

Donald Trump spune că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele ucrainene

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele din Ucraina distruse în timpul războiului....
Ultima oră
Pe aceeași temă