Institutul de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (Stockholm International Peace Research Institute, SIPRI) avertizează că arsenalul nuclear mondial va crește din nou.
Creșterea numărului dispozitivelor nucleare ar putea fi determinată de războiul din Ucraina și de tensiunile politico – militare internaționale care s-au accentuat în acest context.
Nouă țări ar deține deja arme nucleare. Acestea sunt SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China, India, Pakistan, Israel şi Coreea de Nord. Ele dețineau în total 12.705 focoase nucleare la începutul anului 2022. Numărul era în scădere față de cele 13.080 de focoase nucleare existente la începutul anului 2021.
Dar în anul 2022, mai precis la 24 februarie, Rusia a început războiul în Ucraina. Una dintre speculațiile vehiculate în Occident este că, dacă Ucraina ar mai fi deținut arme nucleare (situația existentă la momentul dezmembrării URSS), Rusia lui Putin nu și-ar mai fi permis să atace Ucraina.
„Toate statele înarmate nuclear îşi măresc sau îşi modernizează arsenalele şi majoritatea îşi intensifică retorica nucleară şi rolul pe care îl joacă armele nucleare în strategiile lor militare”, a explicat Wilfred Wan, directorul Programului pentru arme de distrugere în masă al SIPRI. „Este o tendinţă foarte îngrijorătoare”, a avertizat acesta.
Potrivit SIPRI, cel mai mare număr de arme nucleare operaționale sunt deținute de SUA. Pe locul al doilea ar fi Rusia. Dar dacă se iau în calcul și armele atomice aflate în depozite, Rusia era pe primul loc, la începutul anului 2022. Pe locul al treilea, mult sub Rusia și SUA, se află Marea Britanie. Această țară ar deține rachete nucleare la bordul unor submarine.
În acest moment nu se știe precis care este situația depozitelor militare ale Rusiei. Triada nucleară a Rusiei se bazează pe rachete lansate din avioane, din submarine și de pe trenuri.
Acum un an, evaluările SIPRI erau mai optimiste
Amintim că o serie de oficiali ruși au lansat amenințări nucleare, în ultimele săptămâni. Una dintre cele mai recente amenințări a vizat trei țări NATO, inclusiv România, precum și Suedia. Mesajul era transmis de ruși după ce avionul ministrului de Externe, Serghei Lavrov, n-a primit drept de survol pentru a ajunge în Serbia. Amenințarea nucleară fusese emisă de Dmitri Rogozin, șeful agenției Roskosmos a Rusiei.
„De ce este bun Sarmat? Bulgarii lași, românii răzbunători și și muntenegrenii care au trădat istoria noastră comună nu vor fi rugați să fie de acord cu acest zbor. La fel și pentru suedezi”, amenința Rogozin într-o postare pe internet. Denumirea Sarmat este a celor mai noi rachete militare rusești, cunoscute și sub numele Satan 2.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!