1.2 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăInternaționalAlexei Navalnîi a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare

Alexei Navalnîi a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare

Tribunalul din Moscova a decis că Navalnîi a încălcat condiţiile de eliberare în urma unei condamnări cu suspendare în 2014, dar a spus că termenul său de închisoare va fi scurtat pentru timpul în care s-a aflat în arest la domiciliu, relatează Reuters.

Navalnîi, unul dintre cei mai virulenţi critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost arestat la 17 ianuarie pe un aeroport din Moscova la revenirea sa în Rusia din Germania, unde a primit îngrijiri după ce a fost otrăvit în august cu agent neurotoxic din familia Noviciok cu caracter militar.

Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK), fondat de Navalnîi, a lansat marţi seara un apel la o manifestaţie imediată la Moscova într-un mesaj pe Twitter, potrivit AFP şi Reuters.

Unul dintre avocaţii lui Navalnîi a declarat că va face apel la această condamnare.

 

 

Cele mai citite

Donald Trump trimite 1500 de militari suplimentari la granița cu Mexicul

Președintele SUA Donald Trump 'a semnat un decret pentru (desfășurarea) a 1.500 de militari suplimentari la granița' cu Mexicul, a declarat miercuri purtătoarea sa...

Bacalaureatul 2025 începe oficial, luni, 27 ianuarie, cu proba orală la limba română

Probele scrise au loc între 10 și 16 iunie, cu o zi liberă între matematică/istorie și proba la alegere Prima sesiune a examenului național de...

Avatarurile lui Georgescu și fabricarea autorității: Profet, Expert, Erou

De la câștigarea primului tur de alegeri prezidențiale de către candidatul Călin Georgescu în decembrie 2024, multiple analize au încercat să explice succesul său...
Ultima oră
Pe aceeași temă