5.4 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăINS: Câştigul salarial mediu net a fost, în septembrie, de 4.593 lei,...

INS: Câştigul salarial mediu net a fost, în septembrie, de 4.593 lei, plus 1,4% faţă de august

În luna septembrie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost de 7.350 lei, cu 92 lei (+1,3%) mai mare decât în luna august, iar câştigul salarial mediu net a fost de 4.593 lei, în creştere cu 62 lei (+1,4%) faţă de luna august 2023, arată datele INS publicate luni.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (11.450 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.524 lei).

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,7%.

S-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net cu 23,2% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, între 4,0% şi 7,5% ȋn extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), telecomunicaţii, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, între 2,5% şi 3,5% în fabricarea produselor textile, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea de mobilă, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea băuturilor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna august 2023 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori de încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 11,0% în extracţia minereurilor metalifere; între 4,0% şi 6,0% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; între 1,0% şi 2,0% în fabricarea altor mijloace de transport, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), colectarea şi epurarea apelor uzate, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea produselor din tutun, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).

În sectorul bugetar, în luna septembrie 2023 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+4,3%, ca urmare a reluării plăţii cu ora a cadrelor didactice), în sănătate şi asistenţă socială (+2,3%), respectiv în administraţia publică (+1,4%).

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Patrimoniul mondial în pericol: Războaiele amenință siturile istorice și culturale

În anul 2024, conflictele armate din diverse colțuri ale lumii au avut un impact devastator asupra patrimoniului cultural global. Monumentele, siturile religioase și ruinele antice,...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...
Ultima oră
Pe aceeași temă