7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăInternaționalÎncoronarea Regelui Charles al III-lea a fost stabilită pentru primăvara anului 2023

Încoronarea Regelui Charles al III-lea a fost stabilită pentru primăvara anului 2023

Încoronarea Regelui Charles al III-lea va avea loc sâmbătă, 6 mai 2023, la Westminster Abbey, a anunțat marţi Palatul Buckingham.

Camilla, Regina Consoartă, va fi alături de Rege și va fi, de asemenea, încoronată în cadrul ceremoniei istorice. Regele Charles a devenit monarh când mama sa, regretata regină Elisabeta a II-a a murit, dar încoronarea va marca o sărbătoare simbolică a noii sale domnii. Cu multă tradiție și ritual, Regele va fi uns ca suveran și îi va fi pusă o coroană pe cap.

Încoronarea de anul viitor va fi prima după aproape 70 de ani – ultima fiind pentru Elisabeta a II-a în iunie 1953 – și prima ținută într-o sâmbătă de la Edward al VII-lea, în 1902.

Palatul Buckingham a indicat că ceremonia va combina vechiul și modernul – spunând că va fi „înrădăcinată în tradiții de lungă durată”, dar „va reflecta şi rolul monarhului de astăzi și va privi spre viitor”.

Camilla, Regina Consoartă, va fi încoronată ca parte a serviciului, într-o ceremonie similară, dar mai simplă, odată cu încoronarea Regelui.

Regele Charles va împlini 74 de ani la încoronare, fiind astfel cel mai în vârstă nou monarh care va primi coroana. Data va fi și cea de-a patra zi de naștere a nepotului său Archie, fiul prințului Harry și al lui Meghan, conform romaniatv.net.

Încoronarea Regelui Charles al III-lea în 2023 se va ține la Westminster Abbey unde de mai bine de 900 de ani se țin aceste ceremonii

Încoronările au fost ținute la Westminster Abbey, din Londra, de mai bine de 900 de ani, biserica medievală fiind decorul pentru o ceremonie care este un amestec de simbolism religios și constituțional, scrie BBC. Arhiepiscopul de Canterbury va oficia ungerea, binecuvântarea și sfințirea regelui Charles.

Slujba de încoronare a Elisabetei a II-a a durat aproape trei ore, dar surse regale sugerează că ceremonia de anul viitor va fi mai scurtă, mai diversificată și cu un număr mult mai mic de invitați.

În 1953 au fost construite standuri temporare în interiorul Westminster Abbey, care au permis accesul a 8.000 de oaspeți în interior. Dar, capacitatea actuală a Mănăstirii este de aproximativ 2.200, ceea ce probabil va fi limita pentru anul viitor.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Consultări politice în curs: Premierul viitorului Guvern rămâne o necunoscută

Reprezentantul PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că numele premierului care va conduce următorul Guvern nu a fost încă stabilit de liderii partidelor proeuropene. Potrivit ZF,...

Elon Musk, sprijin public pentru AfD în campania electorală din Germania. Declarația controversată a miliardarului

Elon Musk, miliardarul american și CEO al Tesla și SpaceX, a intrat în atenția opiniei publice din Germania prin sprijinul declarat pentru partidul de...

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă