5 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSocialIncendiul de la Spitalul din Suceava, declanșat de un ventilator defect

Incendiul de la Spitalul din Suceava, declanșat de un ventilator defect

Incendiul de la Spitalul din Suceava, izbucnit în noaptea de miercuri spre joi, s-ar fi produs nu dintr-o eroare umană, ci din cauza unei defecțiuni a sistemului electric. Este vorba, mai exact, despre un ventilator amplasat într-o baie și care s-a supraîncălzit. Este declarația oficială pe care a făcut-o azi președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Era trecut de miezul nopții. La etajul patru al spitalului din Suceava, în secția Obstetrică-Ginecologie, pacienții – femei și copii nou-născuți – dormeau când, dintr-o dată, pornește alarma de incendiu. Este un sunet sinistru și puternic, pe care, odată ce-l auzi, cu greu îl mai poți uita.

Asistentele intră în saloane și încep evacuarea. Fără panică, fără îmbulează oamenii – adulți și copii – sunt, pe rând, scoși din saloane. Unele femei sunt purtate chiar în scaune cu rotile. În total, 329 de pacienţi, dintre care 102 copii. Dintre aceștia, 57 sunt nou-născuţi. 

Pompierii ajung de urgențăla fața locului. Flăcările sunt stinse rapid. Nimeni nu e rănit. De data aceasta, Suceava a scăpat ieftin.

Gheorghe Flutur, despre incendiul de la spitalul din Suceava: „Nu înțeleg”

„Nu înțeleg de ce au cedat cablurile. Dacă aveți de făcut modificări, de reproiectat, cereți fonduri”, i-a spus președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, managerului spitalului, joi dimineață, în cadrul unei sedințe a consiliului județean.

„Poate se uită ventilatorul cuplat peste noapte. Trebuie să fie verificate. Poate nu sunt dimensionate cum trebuie. Să vedem ce se întâmplă că toate băile au ventilatoare. Să fim foarte atenți și foarte analitici”, a spus Gheorghe Flutur, scrie presa locală.

Președintele CJ Suceava a precizat că instalațiile electrice au fost modernizate recent. Mai mult, săptămâna trecută a fost efectuată și o revizie a acestora de către o firmă de specialitate. Motiv pentru care nu-și poate explica de ce s-a produs incendiul de la spitalul din Suceava, un eveniment care ar fi putut să ducă la o tragedie.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...

Un subofițer al SPP s-a sinucis cu arma din dotare înainte de a-și termina tura

Un subofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) s-a sinucis, luni, cu arma din dotare, înainte de a ieşi din tură. El avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă