2.6 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSportFotbalÎncă un nume uriaș ajunge în Arabia Saudită. Neymar, noul „șeic” de...

Încă un nume uriaș ajunge în Arabia Saudită. Neymar, noul „șeic” de la Al Hilal

PSG şi Al Hilal au ajuns la un acord pentru transferul fotbalistului brazilian Neymar, care va încasa la formația saudită un salariu anual de 80 de milioane de euro.

După șase sezoane petrecute pe Parc des Princes, „idila” dintre Paris Saint-Germain și Neymar a ajuns la final. Cel mai scump jucător din istoria fotbalului a căzut pradă mirajului sacilor cu bani din Arabia Saudită și a semnat un contract valabil pe doi ani cu formația Al Hilal.

Tranzacţia este estimată la 80 de milioane de euro şi s-ar putea ridica la ceva mai puţin de 100 de milioane, incluzând unele bonusuri. Francezii își recuperează astfel o parte din cele 222 de milioane de euro plătite Barcelonei în 2017 pentru transferul starului carioca.

Atacantul în vârstă de 31 de ani, ale cărui evoluții oscilante i-a dezamăgit în multe momente pe fanii campioanei din Hexagon, ar fi fost „împins” să plece de la PSG. Deşi avea contract până în 2027, atât antrenorul Luis Enrique, cât şi directorul sportiv Luis Campos l-ar fi anunţat pe Neymar că nu face parte din planurile lor pentru sezonul viitor.

La Al Hilal, Neymar va purta tricoul cu numărul 10 și va avea un salariu stagional situat în jurul sumei de 80 de milioane de euro, dublu față de cât încasa în Franța.

Iar saudiții nu se opresc aici. Presa britanică anunță că Al Hilal negociază cu Fulham pentru transferul atacantului sârb Aleksandar Mitrovic. În schimbul golgheterului său, gruparea de pe Craven Cottage solicită suma de 58 de milioane de euro.

În această vară, Al Hilal i-a mai transferat pe Malcom (60 de milioane de euro, Zenit), Ruben Neves (55 de milioane, Wolverhampton), Sergej Milinkovic-Savic (40 de milioane, Lazio) și Kalidou Koulibaly (23 de milioane, Chelsea).

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Vortexul polar lovește SUA: Gerul extrem și ninsorile vor afecta 300 de milioane de oameni

Un vortex polar este prognozat să afecteze săptămâna viitoare cea mai mare parte a Statelor Unite, inclusiv regiuni sudice neobișnuit de friguroase. Serviciul Meteorologic Național...

Herbert Kickl, liderul extremei drepte austriece, vrea „zero” cereri de migranți satisfăcute

Liderul extremei drepte austriece Herbet Kickl a declarat sâmbătă, într-un discurs despre politica generală în care și-a prezentat intențiile dacă va deveni cancelar, că...

Avocații lui Navalnîi, condamnați pentru extremism în Rusia: SUA denunță atacurile asupra disidenței

Washingtonul a criticat dur condamnarea a trei avocați ai fostului lider al opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, calificând decizia drept o nouă încercare a Moscovei...
Ultima oră
Pe aceeași temă