-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa decizia definitivă în...

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa decizia definitivă în dosarul lui Toni Greblă

În 6 iunie, magistraţii ICCJ au amânat pentru 24 iunie pronunţarea în acest dosar. La termenul de luni, majostraţii au amânat din nou pronunţarea, noul termen fiind stabilit pentru 27 iunie. 

Fostul senator şi judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă a fost trimis în judecată în 9 septembrie 2015. 

DNA a cerut condamnarea lui la închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii. 

Procurorii arată în actul de inculpare că în perioada 2010-2015 Toni Greblă, care a deţinut succesiv funcţia de senator şi judecător la CCR, ar fi pretins de la omul de afaceri Ion Bîrcină folosease necuvenite constând în asigurarea unui autoturism în valoare de 56.000 de euro şi folosirea gratuită a unui telefon înregistrat pe o firmă. De asemenea, notează procurorii DNA, în octombrie 2012, acesta ar fi fost susţinut în campania electorală cu lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale în valoare de 9.000 de lei. În schimb Greblă i-ar fi promis finului său Bîrcină că va interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină să obţină contracte comerciale sau alt tip de facilităţi comerciale. În acelaşi dosar, sunt judecaţi şi omul de afaceri Ion Bîrcină, Mihai Prundianu, administrator al unei firme, Gheorghe Grecu şi Victor Dolghi.

În 11 mai 2018, magistraţii instanţei supreme au dat decizie de achitare pentru toate cele patru capete de acuzare. De asemenea, au fost achitaţi şi Ion Bîrcină, Mihai Prundariu, Victor Dolghi şi Gheorghe Grecu, judecaţi în acelaşi dosar. Instanţa a ridicat şi măsurile asiguratorii dispuse de DNA asupra bunurilor acestora. 

Cele mai citite

Plăți duble pentru 200.000 de pensionari în decembrie

Casa Națională de Pensii Publice estimează că sunt sute de mii de dosare restante, la nivel național Aproximativ 200.000 de pensionari din România vor primi...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU