8.2 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăInternaționalÎn Iran a fost executat șeful unei rețele care trafica femei

În Iran a fost executat șeful unei rețele care trafica femei

Justiţia din Iran a declarat sâmbătă că l-a executat pe șeful unei rețele care trafica femei iraniene în ţările vecine pentru prostituţie.

Shahrooz Sakhnoori, un bărbat cunoscut sub numele de ”Alex”, a fost liderul unei ”reţele de escortă şi trafic de femei şi fete iraniene în unele ţări din regiune”, a informat agenţia de presă Mizan, a sistemului judiciar, transmite Reuters.

Bărbatul a fost executat sâmbătă dimineaţă ”pentru infracţiunea de trafic de persoane în scopul prostituţiei”.

Presa iraniană a relatat în 2020 că ”Alex” a fost capturat în Malaezia în coordonare cu Interpolul şi transferat în Iran.

El a fost condamnat la moarte în septembrie 2021 sub acuzaţia de ”corupţie pe pământ”, un termen pe care autorităţile iraniene îl folosesc pentru a se referi la o gamă largă de infracţiuni, inclusiv cele legate de morală, potrivit spotmedia.ro.

În Iran a fost executat șeful unei rețele care trafica femei, după ce ani de zile a fost pe o listă neagră a statelor care nu reprimau acest flagel

Două femei au fost condamnate la moarte în urmă cu doi ani sub acuzaţia de ”corupţie pe pământ” şi trafic de persoane.

Cu toate acestea, avocaţii au spus că acele femei erau activiste pentru drepturile LGBT şi sunt nevinovate.

În 2017, administraţia fostului preşedinte american Donald Trump a adăugat Iranul pe o listă americană a statelor acuzate că nu au reprimat traficul de persoane.

Doi ani mai târziu, Departamentul de Stat al SUA a desemnat din nou Iranul drept aşa-numită ţară de nivel 3, clasamentul raportului pentru ţările care iau cele mai puţine măsuri pentru a combate criminalitatea.

Conform unei legi americane din 2000, numită Trafficking Victims Protection Act, Statele Unite nu oferă asistenţă străină non-umanită, fără legătură cu comerţul, niciunei ţări care nu respectă standardele minime pentru eliminarea traficului şi nu depun eforturi pentru a face acest lucru.

”Guvernul Iranului nu îndeplineşte pe deplin standardele minime pentru eliminarea traficului şi nu depune eforturi semnificative pentru a face acest lucru”, se arată în raportul Departamentului de Stat din 2019.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Dinamo visează la primul loc. Kopic: „Ar fi fantastic!”

Confruntarea dintre Dinamo și Universitatea Cluj se anunță a fi una dintre cele mai interesante din acest sezon al Superligii. Dinamo visează la primul...

Studenții cer revizuirea măsurilor privind reducerile la transport: „Impactul bugetar este infim”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a lansat un apel către Guvern pentru abrogarea prevederilor OUG 156/2024, care restricționează aplicarea reducerii de...

Bacalaureatul 2025 începe oficial, luni, 27 ianuarie, cu proba orală la limba română

Probele scrise au loc între 10 și 16 iunie, cu o zi liberă între matematică/istorie și proba la alegere Prima sesiune a examenului național de...
Ultima oră
Pe aceeași temă