Din seria „ce se mai întâmplă prin București”, aflăm că o grupare se „ocupa” de turiștii străini. Mai direct, aceștia aveau grijă să bea cu ei, iar mai apoi îi jefuiau sau le goleau conturile bancare.
Patru persoane au fost reținute și plasate în arest preventiv în București, iar alte două au fost supuse arestului la domiciliu, fiind acuzate că au orchestrat o schemă sofisticată de jefuire a turiștilor străini în Centrul Vechi al Capitalei. Grupul a vizat în special vizitatori din străinătate, printre care doi britanici, un german și un american cu cetățenie belgiană, scrie Agerpres.
Potrivit Poliției Capitalei, membrii grupului identificau turiști străini în zonele de agrement din Centrul Vechi și îi atrăgeau în două localuri sub pretextul de a consuma băuturi alcoolice alături de diverse persoane. Exploatau starea victimelor indusă de alcool pentru a le fura telefoanele mobile sau cardurile bancare.
Modul de operare includea deblocarea telefoanelor prin recunoaștere facială, după care transferau fonduri în alte conturi sau efectuau plăți la terminalele de plată, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 450.000 de lei.
Autoritățile au reținut că activitatea grupului s-a desfășurat într-o manieră bine organizată și au luat măsuri pentru prevenirea unor astfel de incidente în viitor, cooperând strâns cu autoritățile locale și internaționale pentru combaterea criminalității în această zonă.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!