3.5 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieÎCCJ decide că amenzile contravenționale se execută prin intermediul executorilor fiscali, nu...

ÎCCJ decide că amenzile contravenționale se execută prin intermediul executorilor fiscali, nu judecătorești

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit luni că amenzile contravenționale trebuie executate prin executorii fiscali, nu prin cei judecătorești, într-o decizie adoptată în urma unei sesizări formulate de Avocatul Poporului.

„Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 3 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 18/2012, cu modificările şi completările ulterioare, procentul de 30% din suma încasată cu titlu de amendă contravenţională reprezintă o creanţă bugetară care se execută prin intermediul executorilor fiscali, potrivit dispoziţiilor art. 220 şi următoarele din Codul de procedură fiscală.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2024”, se arată în decizia publicată pe site-ul Instanței Supreme.

ÎCCJ a admis sesizarea Avocatului Poporului

Avocatul Poporului a atras atenția asupra neconcordanțelor din jurisprudența instanțelor privind executarea amenzilor contravenționale, ceea ce a dus la inițierea recursului în interesul legii.

ÎCCJ confirmase anterior, prin Decizia nr. 66/2017, că titlurile executorii care reprezintă creanțe bugetare sunt gestionate prin executori fiscali, consolidând astfel aplicarea uniformă a acestor proceduri.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Donald Trump l-a desemnat oficial pe Marco Rubio pentru a fi secretar de stat al SUA

Donald Trump l-a nominalizat, miercuri, pe senatorul din Florida, Marco Rubio, pentru funcția de secretar de stat, potrivit nypost.com. „Marco este un lider extrem de...

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău,...
Ultima oră
Pe aceeași temă