5.6 C
București
luni, 27 ianuarie 2025
AcasăInternaționalHans Niemann, jucător de șah, a trișat în peste 100 de partide

Hans Niemann, jucător de șah, a trișat în peste 100 de partide

Potrivit unei anchete, un jucător de șah aflat în centrul unui scandal care a cuprins întrega Planetă, a trișat în peste 100 de partide online.

Hans Niemann a fost acuzat de campionul mondial Magnus Carlsen că a trișat, deși nu a fost prezentată nicio dovadă, scrie BBC.

Acum, o investigație realizată de Chess.com spune că este probabil ca Niemann să fi trișat „mult mai des” decât a recunoscut.

Dar nu a găsit nicio dovadă că ar fi trișat în partida împotriva lui Carlsen sau în alte partide.

Americanul a recunoscut că a trișat în partide informale când era mai tânăr, dar neagă că a făcut acest lucru în partide competitive.

Tânărul de 19 ani, care a fost contactat de BBC pentru comentarii, l-a acuzat anterior pe Carlsen și pe Chess.com că au încercat să-i distrugă cariera.

Scandalul a început luna trecută, după ce Carlsen, considerat de mulți drept cel mai bun jucător din toate timpurile, a fost învins de Niemann la Cupa Sinquefield, într-o surpriză majoră.

Norvegianul l-a acuzat voalat atunci pe Niemann de trișat, înainte de a-l acuza deschis săptămâna trecută.

Acum, Chess.com a realizat o investigație de 72 de pagini despre partidele lui Niemann pe site, pe care concurează majoritatea jucătorilor de top din lume, inclusiv pentru premii în bani.

Site-ul, care l-a interzis pe Niemann pentru presupuse înșelăciuni, susține că este probabil ca acesta să fi trișat încă din 2020, inclusiv în evenimente cu premii în bani și împotriva unor figuri „bine cunoscute” foarte bine cotate în joc.

Analiza sa a comparat mutările lui Niemann cu cele sugerate de computerele de șah – care sunt mult mai puternice chiar și decât cei mai buni jucători – și probabilitatea rezultatelor sale, printre alți factori.

„În general, am constatat că Hans a trișat probabil în peste 100 de partide de șah online, inclusiv în mai multe evenimente cu premii în bani”, se arată în raport.

„Avea deja 17 ani când probabil a trișat în unele dintre aceste meciuri și partide. De asemenea, el a făcut streaming în 25 dintre aceste jocuri”.

Raportul contrazice declarațiile făcute anterior de Niemann, potrivit cărora a trișat doar în jocuri informale pe site când avea 12 și 16 ani, dar niciodată în jocuri competitive sau când făcea streaming pe platforme de jocuri precum Twitch.

Cu toate acestea, deși rezultatele sale sunt „extraordinare din punct de vedere statistic”, Chess.com a precizat că nu există „dovezi directe” că Niemann ar fi trișat în victoria sa împotriva lui Carlsen sau în alte partide din trecut.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Descoperă consumabilele din hârtie igienice: prosoape pliate, hârtie igienică și role de prosop hârtie

Într-o lume în care igiena și curățenia sunt priorități esențiale, alegerea consumabilelor de hârie corecte este crucială. Indiferent dacă sunteți proprietar de afacere sau...

O cicatrice pe un tablou istoric

Uneori, durerea unei nații nu vine doar din tragedii evidente, ci și din pierderi profund simbolice. Așa se simte povestea acestui furt de comori...

4 recomandări pentru a alege banda de etanșare potrivită pentru uși și ferestre 

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...
Ultima oră
Pe aceeași temă