2.8 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentHanami - sărbătoarea primăverii, în Grădina Japoneză din Herăstrău

Hanami – sărbătoarea primăverii, în Grădina Japoneză din Herăstrău

A cincea ediţie a Festivalului Hanami – sărbătoarea primăverii are loc, astăzi, în Grădina Japoneză din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) din Capitală.

„Vă aşteptăm cu numeroase ateliere, precum: origami, caligrafie, jocuri tradiţionale japoneze. Atmosfera de festival va fi susţinută de sunetul „Wadaiko” (tobe japoneze), precum şi de dansuri tradiţionale”, a transmis Ambasada Japoniei în România, într-un comunicat.

Cei pasionaţi de artele marţiale japoneze au posibilitatea de a urmări demonstraţii de karate, kendo sau kyudo (tir cu arcul), doritorii având ocazia să probeze yukata sau kimono şi să îşi facă poze printre cireşii în floare.

Programul evenimentului include şi demonstraţii de ceremonia ceaiului, dar şi degustări de „Sake”, o băutură tradiţională japoneză preparată din orez.

Evenimentul, la care intrarea este liberă, este organizat de Ambasada Japoniei în România şi Primăria Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.

Hanami este un obicei străvechi japonez care celebrează înflorirea cireşilor şi reprezintă un moment de bucurie şi contemplare în cultura japoneză. În această perioadă, japonezii se adună în parcuri şi grădini pentru a admira frumuseţea şi delicateţea petalelor de cireş.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă