Guvernul ucrainean de la Kiev a anunţat luni că a preluat, în cursul weekendului, șapte sate de la forțele ruse în sudul şi estul ţării, în cadrul ofensivei sale, notează AFP.
„Au fost eliberate şapte sate”, a anunţat pe reţeaua socială Telegram Hanna Maliar, adjunctă a ministrului ucrainean al apărării, referindu-se în special la câteva localităţi preluate în regiunea Zaporojia.
Hanna Maliar a precizat că au fost eliberate satele Lobkovo, Levadne şi Novodarivka, în apropiere de Zaporojia, precum şi satul Storojeve, din sudul regiunii Doneţk.
„Suprafaţa teritoriului revenit sub controlul nostru se ridică la 90 de kilometri pătraţi”, a subliniat Hanna Maliar.
Luni după-amiază, armata ucraineană a mai afirmat că a făcut progrese în regiunea Bahmut.
„Trupele ucrainene au înaintat 250 până la 700 de metri în direcţia Bahmut”, a indicat Ministerul Apărării, potrivit agerpres.ro.
Guvernul de la Kiev a reluat șapte sate de la forțele ruse în sudul și estul țării, dar rușii susșin c-au respins atacuri în regiunea Donețk
La rândul ei, Moscova a susţinut că a respins atacurile ucrainene din regiunea Doneţk, lângă Velika Novosilka, precum şi lângă satul Levadne, în apropiere de Zaporojia.
Aceste afirmaţii ale Moscovei şi Kievului nu au putut fi verificate în mod independent.
„Forţele ucrainene au făcut progrese verificate vizual în vestul provinciei Doneţk şi vestul +oblastului+ Zaporojia, pe care surse ruseşti le-au confirmat, dar au încercat să le minimizeze”, a indicat la rândul său centrul de analiză american Institute for the Study of War (ISW).
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!