3.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăInternaționalGuvernul britanic, lovitură timp de doi ani pentru postul radio-tv BBC

Guvernul britanic, lovitură timp de doi ani pentru postul radio-tv BBC

Guvernul britanic a anunţat luni o îngheţare pentru doi ani a taxei radio-tv pentru BBC şi chiar a pus sub semnul întrebării supravieţuirea acestui mod de finanţare a British Broadcasting Corporation, o măsură denunţată ca un atac politic într-un moment în care premierul Boris Johnson este vizat de mai multe scandaluri, relatează AFP.

„BBC este o mare instituţie naţională, care ocupă un loc unic în patrimoniul nostru cultural, dar într-o perioadă în care familiile se confruntă cu o puternică creştere a costului vieţii, noi nu putem pur şi simplu să le cerem acestora care lucrează din greu să plătească şi mai mult pentru taxa lor tv”, a declarat în faţa deputaţilor ministrul culturii, Nadine Dorries.

Ministrul a anunţat că valoarea taxei radio-tv, pe care BBC voia să o crească la 180 de lire, va fi îngheţată la 159 de lire (190 euro) până în 2024, iar apoi „va creşte în funcţie de inflaţia din următorii patru ani”.

În afara acestui acord, Dorries se întreabă asupra utilităţii acestui „model de finanţare a BBC pe termen lung”, după ce lăsase să se înţeleagă pe Twitter în cursul weekendului că ea ar vrea să suprime acestă taxă după 2027.

Respectivă măsură a provocat vâlvă, întrucât BBC este o instituţie în Regatul Unit care traversează o perioadă delicată, confruntându-se cu diverse dificultăţi, de la a-şi reîmprospăta audienţa, critici vehemente din partea puterii cu privire la presupusa sa lipsă de imparţialitate până la restricţii bugetare care au provocat deja tăieri masive în costurile sale în ultimii ani.

Guvernul britanic a luat această măsură pentru doi ani, ce afectează BBC, stârnind indignarea conducerii instituției

Declarându-se „dezamăgiţi” într-un comunicat, Richard Sharp şi Tim Davie, preşedintele şi respectiv directorul general al grupului audiovizual, au apărat o taxă care reprezintă „un excelent raport între calitate şi preţ”.

„O îngheţare a taxei în cursul următorilor doi ani înseamnă că BBC va trebui de acum încolo să absoarbă inflaţia”, se menţionează în comunicat, relevând că „veniturile BBC pentru serviciile sale britanice sunt deja sub 30% în termeni reali faţă de ceea ce era în urmă cu zece ani”, anunță agerpres.ro.

Potrivit media, acest anunţ face parte dintr-o serie de măsuri cu accente populiste supranumite „Operaţiunea os de ros” care trebuie să permită premierului Boris Johnson să-şi recucerească baza electorală. El traversează cea mai gravă criză de la accederea la putere în vara anului 2019, în urma dezvăluirilor cu privire la petrecerile organizate la sediul guvernului în Downing Street 10, în timp ce Regatul Unit trăieşte sub constrângeri sanitare stricte.

Raliindu-se îngrijorărilor exprimate de numeroase personalităţi precum actorul Hugh Grant, deputata opoziţiei laburiste Lucy Powell, responsabilă de probleme culturale, a denunţat o „vendetă” împotriva BBC.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Fonduri masive pentru transportul public și 23 de locomotive noi

Guvernul anunță investiții în locomotive electrice și în infrastructura feroviară Ploiești-Focșani La începutul ședinței de Guvern, premierul Ciolacu a anunțat alocări de 1,2 miliarde de...

Kamala Harris, după înfrângere: Nu este momentul să ne ridicăm mâinile, este timpul să ne suflecăm mânecile

Harris a spus că l-a sunat pe Trump pentru a-l felicita și a promis că îl va ajuta să facă o tranziție pașnică a...

„Mulțumesc” fiscal: 560.000 de companii primesc bonificații pentru disciplina financiară

Guvernul oferă 3% reducere, companiilor care au plătit la timp datoriile bugetare Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, a anunțat că peste jumătate de milion de...
Ultima oră
Pe aceeași temă