Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul va aproba în ședința de joi un contingent de 100.000 de noi lucrători străini care vor putea fi angajați sau detașați în România în anul 2025.
Proiectul de lege care reglementează această măsură figurează pe ordinea de zi și are ca scop sprijinirea pieței muncii.
„Străinii care ar putea fi încadrați în muncă sau detașați reprezintă aproximativ 1,25% din totalul persoanelor ocupate în trimestrul al doilea din 2024, conform datelor Institutului Național de Statistică, care arată un număr total de 7.996.000 de persoane angajate,” se arată în nota de fundamentare.
Autoritățile își propun să promoveze migrația legală pentru muncă, generând astfel un impact pozitiv atât asupra economiei României, cât și asupra statelor de origine ale imigranților.
Evoluția avizelor de muncă în România
Inspectoratul General pentru Imigrări a raportat că, până la 30 noiembrie 2024, au fost emise 99.268 de avize de angajare sau detașare, iar alte 5.957 de solicitări sunt în curs de soluționare.
Comparativ, în 2023 au fost eliberate 101.254 avize, iar în 2022 și 2021, numărul acestora a fost de 108.882, respectiv 49.954.
Datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă arată că, în perioada ianuarie-octombrie 2024, au fost raportate 543.440 de locuri de muncă vacante, cu 26% mai puțin față de perioada similară din 2023.
Dintre acestea, 311.796 de locuri au fost declarate repetat de angajatori din cauza dificultăților în ocuparea lor. Media lunară a locurilor neocupate a fost de 31.180.
Domenii cu cele mai multe locuri vacante
Cele mai multe poziții neocupate se regăsesc în:
- Construcții: 47.716 locuri
- Curierat: 29.293 locuri
- Restaurante: 21.457 locuri
- Protecție și pază: 12.367 locuri
- Transporturi rutiere de mărfuri: 9.091 locuri
Măsura vine ca răspuns la deficitul acut de forță de muncă din mai multe sectoare economice esențiale.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.