5.4 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăPoliticăGuvernul anunță că va investi 1,5 miliarde de lei în Portul Constanța

Guvernul anunță că va investi 1,5 miliarde de lei în Portul Constanța

Guvernul a aprobat, vineri, trei hotărâri care vizează investiţiile în Portul Constanţa, fiind alocaţi aproximativ 1,5 miliarde lei pentru extinderea, modernizarea, reabilitarea drumurilor şi pasajelor şi a infrastructurii de distribuţie a energiei electrice şi alimentare cu apă din acest port, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„Vă prezint trei decizii care s-au luat în şedinţa de Guvern. S-a declanşat un amplu proiect de infrastructură destinat modernizării Portului Constanţa. Concret, s-au alocat aproximativ 1,5 miliarde lei pentru extinderea, modernizarea şi reabilitarea drumurilor şi pasajelor din Portul Constanţa, precum şi a infrastructurii de distribuţie energiei electrice şi alimentare cu apă din cel mai mare port al ţării noastre, care a căpătat o relevanţă crescută la nivel regional, mai ales în contextul conflictului din Ucraina”, a afirmat Constantin, după şedinţa de Guvern.

El a precizat că finanţarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile prin Programul de transport 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor. Termenul de implementare este de 36 de luni, a mai spus Mihai Constantin.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, una dintre hotărârile de Guvern adoptate se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Modernizare şi extindere infrastructura de alimentare cu apă şi canalizare în Portul Constanţa”.

„În urma promovării acestui act normativ se creează cadrul legal pentru realizarea lucrărilor de modernizare şi extindere infrastructura de alimentare cu apă şi canalizare în Portul Constanţa în urma cărora se va asigura consumatorului de apă următoarele: apă potabilă furnizată la parametrii tehnici impuşi pentru presiune şi debit de care are nevoie operatorul portuar; apă pentru asigurarea funcţionării echipamentelor sau instalaţiilor PSI; apă furnizată fără întreruperi. Valoarea acestei investiţii, inclusiv TVA, este de 165.918.000 lei. Investiţia constă în realizarea de sisteme alimentare cu apă (20,3 km), sisteme canalizare pluvială şi menajeră (9,1 km) şi reabilitarea sistemului existent al reţelei distribuţie apă potabilă (14,4 km). Durata de realizare a investiţiei este de 32 luni, dintre care durata de realizare a proiectului tehnic 8 luni şi durata de execuţie 24 luni, de la data emiterii ordinului de începere”, precizează sursa citată.

A doua hotărâre de Guvern adoptată are în vedere aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Master planul infrastructurii rutiere şi de acces a Portului Constanţa – extinderea, modernizarea şi reabilitarea drumurilor şi pasajelor din Portul Constanţa”.

„În prezent, în vederea dezvoltării Portului Constanţa este necesar ca infrastructura rutieră şi de acces a portului să fie extinsă, modernizată şi reabilitată. Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de 721.301.000 lei. Practic, în urma investiţiei vor fi realizate: drumuri noi şi reabilitate, sistem ITS pentru management de trafic, clădiri în zona de servicii, sisteme de iluminat, sisteme de preluare a apei şi extinderea teritoriului portuar. Durata de realizare a investiţiei este de 36 luni, dintre care durata de realizare a proiectului tehnic 8 luni şi durata de execuţie 28 luni, de la data emiterii ordinului de începere”, precizează comunicatul.

A treia hotărâre adoptată se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Modernizarea infrastructurii de distribuţie a energiei electrice în Portul Constanţa – etapa a II-a”.

„Astfel vor fi realizate următoarele capacităţi: posturi de transformare modernizate şi noi; prize de cheu modernizate şi noi; stâlpi de iluminat stradal şi operaţional; LES 20 kV+6kV+0,4kV; sisteme fotovoltaice montate pe clădiri existente; carporturi fotovoltaice; staţii încărcare vehicule electrice. Durata de realizare a investiţiei este de 36 luni, dintre care durata de realizare a proiectului tehnic 11 luni şi durata de execuţie 25 luni, de la data emiterii ordinului de începere”, mai precizează sursa citată. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă