Guvernul Ciucă a pregătit o Ordonanță de Urgență (OUG) pentru majorarea salariilor profesorilor, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
–––––––––
UPDATE Surse din domeniul Educației au precizat, pentru „România liberă”, că greva din acest domeniu ar putea înceta la data de 6 iunie 2023. Deci în ziua de 6 iunie s-ar relua cursurile.
–––––––––
Purtătorul de cuvânt al Executivului a făcut acest anunț duminică, 28 mai 2023. Viitorul act normativ se bazează pe 133 de milioane de lei, care se vor aloca de către Guvern. De această suplimentare va beneficia „practic tot personalul din sistemul de învățământ”, a precizat Dan Cărbunaru. El a precizat că acești angajați vor primi bani în plus în mod „diferențiat”.
Viitoarea OUG urmează a fi aprobată de Guvernul României, apoi va fi publicată în Monitorul Oficial. În mod evident, aprobarea OUG se va face într-o ședință de Guvern. O asemenea ședință este programată miercuri, 31 mai 2023. În mod cert, duminică, 28 mai, nu va fi nicio ședință a Executivului.
Abia după publicarea în Monitorul Oficial, Ordonanța se va putea aplica. Totuși, se pare că, în această OUG, cadrele didactice vor primi doar suma de 2500 de lei, prin două vouchere, deci în două tranșe. Cele două tranșe vor fi, pentru profesori, în lunile iunie și octombrie 2023, a precizat Dan Cărbunaru.
Propunerea referitoare la voucherele de 2500 de lei a fost deja respinsă de sindicatele din Educație. Sindicatele au spus că această ofertă este insuficientă pentru a opri greva din Educație. Altfel spus, se pare că, chiar dacă guvernul Ciucă va aproba noua OUG, greva generală din Educație va continua. Sindicatele din Educație cer în acest moment, în schimbul reluării cursurilor, ca toți angajații din Educație să primească un spor de 25 la sută la salarii. În ziua de marți, 30 mai, sindicatele din Educație organizează un miting în fața Palatului Cotroceni.
Pe de altă parte, premierul Ciucă a anunțat că nu-și va depune demisia până ce nu rezolvă criza din Educație. Separat, președintele Iohannis a declarat că n-ar fi oportună schimbarea Guvernului, câtă vreme școlile sunt în grevă generală.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!