Taxele, tarifele şi redevenţele din domeniul petrolier şi minier vor fi indexate anual cu rata inflaţiei aferente anului anterior plăţii acestora, conform unui proiect de Ordonanţă de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, scrie Agerpres.
„Cu privire la dispoziţiile ce privesc taxele, tarifele şi redevenţele din domeniul petrolier şi minier, se instituie obligativitatea indexării anuale cu rata inflaţiei aferentă anului anterior plăţii acestora. Referitor la sumele reprezentând redevenţa petrolieră şi minieră, se creează temei legal pentru ajustarea cu rata anuală a inflaţiei datorate conform contractelor de concesiune petrolieră şi minieră precum şi premisele de exploatare şi prospecţiune în vigoare prin acordul părţilor, precum şi a celor nou încheiate ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de Urgenţă”, se menţionează în Nota de fundamentare a proiectului.
Proiectul de OUG mai prevede că redevenţele pentru terenurile concesionate potrivit legii de către Agenţia Domeniilor Statului, în calitate de administrator al terenurilor proprietate publică a statului, pe bază de contract de concesiune, se indexează cu indicele preţului de consum pe anul 2022, dacă nu este prevăzut astfel prin contractele încheiate potrivit legii.
Termenul de plată pentru redevenţele actualizate este până la data de 31 decembrie 2024.
Redevenţele datorate pentru terenurile concesionate potrivit legii se indexează anual cu indicele preţului de consum anual, până la data de 30 iunie a fiecărui an calendaristic pentru anul anterior dacă nu este prevăzut astfel prin contractele încheiate potrivit legii.
ADS este mandatată să ia toate măsurile legale ce se impun.
În ceea ce priveşte redevenţa pentru apele geotermale, aceasta va reveni la cota iniţială 5% din valoarea producţiei miniere.
„A fost acordată apelor geotermale redevenţă 0, în vederea stimulării turismului balnear. Întrucât prevederea şi-a atins scopul, se propune revenirea la cota iniţială de redevenţă, respectiv 5% din valoarea producţiei miniere”, se mai arată în Nota de fundamentare.
Proiectul mai propune ca, în privinţa concesionarii, prin atribuire directă sau licitaţie, a terenurilor agricole din clasa a V-a de calitate, a terenurilor neproductive şi a terenurilor categoria de folosinţă curţi, construcţii, inclusiv canale, din domeniul public şi privat al statului către companii la care Statul Român este acţionar majoritari sau unic în scopul producerii de energie din surse regenerabile – E-SRE (hidro, solară, biomasă, geotermală şi eoliană necesară inclusiv creşterii productivităţii agricole), să se facă în condiţiile financiare aprobate de Comitetul de Privatizare Concesionare şi Arendare la propunerea ADS.