7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSportFotbalGrupa C2 a Ligii Națiunilor: România-Lituania 3-1

Grupa C2 a Ligii Națiunilor: România-Lituania 3-1

Naţionala de fotbal a României a învins cu emoţii selecţionata Lituaniei, cu scorul de 3-1 (1-1), luni seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor.

Victoria s-a conturat târziu, golurile tricolorilor fiind reuşite de Valentin Mihăilă (4), Răzvan Marin (87 – penalty) şi Alexandru Mitriţă (90+2), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Armandas Kucys (34).

În ciuda deschiderii rapide de scor, România a făcut un joc modest, fiind dominată în prima repriză de o echipă solidă, care a combinat surprinzător de bine, mai ales în condiţiile unui teren execrabil.

Mihăilă a marcat în minutul 4, după ce a fost lansat excelent de Stanciu pe lângă Lekiatas, fundaşul echipei FCU Craiova.

Balticii au pus stăpânire pe joc şi au construit bine, având şi câteva ocazii notabile.

Lasickas (23) a trimis un voleu de la 20 de metri, puţin peste poartă. Târnovanu s-a remarcat la cele două şuturi expediate la colţul scurt de Lasickas şi Matulevicius (29).

România a avut o singură ocazie clară în prima parte, dar şutul trimis de Drăguş (31) s-a dus puţin pe lângă poartă.

Lituania a egalat în prima repriză

Lituania a reuşit egalarea (34), prin Kucys, cu un şut din unghi, la o fază care a surprins apărarea României în flancul său drept.

Oaspeţii au încheiat prima repriză cu o posesie de 56%, faţă de 44% cât a avut România.

România a avut mai mult iniţiativa după pauză, dar ocaziile au întârziat să apară.

Tot oaspeţii au fost periculoşi (58), când Târnovanu a respins cu emoţii mingea centrată de Tutyskinas. Raţiu a pierdut o minge la mijlocul terenului (61), dar Lasickas a tras pe lângă poartă.

Echipa antrenată de Mircea Lucescu a fost net mai bună în ultima jumătate de oră şi a reuşit să îşi creeze ocazii la poarta lui Gertmonas, goalkeeper-ul Universităţii Cluj, liderul la zi al Superligii.

Stanciu (62) a şutat peste poartă din afara careului, după care Olaru (68) l-a încercat pe Gertmonas cu un şut de la distanţă.

În min. 74, Hagi a şutat bine din afara careului, dar Gertmonas a respins.

VAR a salvat România de două ori

O fază care a dat fiori suporterilor României s-a consumat în min. 77, când la centrarea lui Slivka, Antanavicius a trimis mingea în poartă cu capul, din mâinile lui Târnovanu, însă golul a fost anulat de arbitrajul video (VAR), deoarece portarul avea ambele mâini pe minge.

În min. 85, la un duel între Hagi şi Lasickas în careul oaspeţilor, arbitrul sloven Rade Obrenovic a dictat penalty, după consultarea VAR, iar Răzvan Marin a transformat cu siguranţă (87).

Balticii s-au aruncat în atac în căutarea egalării, iar România a dat lovitura pe contraatac, la o acţiune purtată în doi, de Mitriţă şi Alibec, jucătorul Universităţii Craiova marcând printre picioarele lui Gertmonas (90+2), după care s-a descărcat emoţional, îmbrăţişându-l strâns pe selecţionerul de 79 de ani al României.

Lituania a încheiat practic meciul în careul nostru, având o ocazie bună de a înscrie prin Tutyskinas (90+6), al cărui şut la colţul scurt a fost respins de Târnovanu.

România debutează astfel cu dreptul în sezonul 2024/2025 al Ligii Naţiunilor, obţinând cele şase puncte dorite.

Meciul din Ghencea a fost precedat de un moment de reculegere în memoria lui Christoph Daum, fost selecţioner al României, care a decedat pe 24 august.

România va juca următoarele meciuri luna viitoare, pe 12 octombrie cu Cipru şi pe 15 octombrie cu Lituania, ambele în deplasare.

Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026.
Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

România – Lituania 3-1 (1-1)
Au marcat: Valentin Mihăilă (4), Răzvan Marin (87 – penalty), Alexandru Mitriţă (90+2), respectiv Armandas Kucys (34).
Bucureşti, Stadionul Steaua: 28.168 spectatori
Liga Naţiunilor – Liga C, Grupa a 2-a

Au evoluat echipele:
România: 16. Ştefan Târnovanu – 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu – 18. Răzvan Marin, 6. Marius Marin (21. Darius Olaru, 56), 10. Nicolae Stanciu (căpitan) – 20. Dennis Man (14. Ianis Hagi, 70), 9. Denis Drăguş (7. Denis Alibec, 88), 13. Valentin Mihăilă (22. Alexandru Mitriţă, 70). Selecţioner: Mircea Lucescu.
Rezerve neutilizate: 1. Florin Niţă, 12. Laurenţiu Popescu – 4. Cristian Manea, 5. Viorel Ghiţă, 8. Alexandru Chipciu, 17. Florinel Coman, 19. Andrei Artean, 23. Deian Sorescu.
Lituania: 12. Edvinas Gertmonas – 17. Pijus Sirvys, 4. Edvinas Girdvainis, 20. Rokas Lekiatas, 3. Artemijus Tutyskinas, 13. Justas Lasickas (căpitan; 5. Kipras Kazukolovas, 90) – 8. Giedrius Matulevicius (18. Ovidijus Verbickas, 65), 14. Vykintas Slivka, 6. Modestas Vorobjovas (22. Domatas Antanavicius, 76), 23. Artur Dolznikov (10. Tomas Kalinauskas, 76) – 11. Armandas Kucys (9. Gytis Paulauskas, 65). Selecţioner: Edgaras Jankauskas.
Rezerve neutilizate: 1. Mantas Bertasius, 16. Deividas Mikelionis – 2. Titas Milasius, 7. Klaudijus Upstas, 15. Matas Vareika, 19. Valdas Paulauskas, 21. Dominykas Barauskas.

Arbitru: Rade Obrenovic; arbitri asistenţi: Jure Praprotnik, Grega Kordez; al patrulea oficial: David Smajc (toţi din Slovenia)
Arbitru video: Nejc Kajtazovic; arbitru asistent video: Alen Borosak (ambii din Slovenia)
Observator UEFA pentru arbitri: Emil Bozinovski (Macedonia de Nord); Delegat UEFA: Maria Medina (Spania)
Cartonaşe galbene: G. Matulevicius (8), Lekiatas (46), Slivka (53), Mihăilă (65), Târnovanu (78), Jankauskas (80), Hagi (90+8).

Înaintea meciului cu România, Federația de Fotbal din Kosovo cere ca FRF să fie sancționată

Naționala României debutează vineri seara, la Priștina, în Nations League, însă problemele au apărut înainte de fluierul de start al duelului cu Kosovo. Federația de fotbal kosovară solicită pedepsirea FRF, după incidentele care au avut loc miercuri seara la meciul din UEFA Women’s Champions League, transmite Eurosport.
Echipa națională de fotbal a României va debuta în noua ediție de Nations League mâine seară, la Priștina, de la ora 21:45, în compania reprezentativei statului Kosovo. Spiritele se anunță unele încinse, având în vedere cele întâmplate la București acum un an, în meciul din preliminariile EURO 2024, iar situația este tensionată încă dinainte de primul fluier al duelului de vineri.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...

Atac terorist la târgul de Crăciun din Magdeburg: 2 morți și 68 de răniți

Vineri seară, târgul de Crăciun din orașul Magdeburg a devenit scena unui atac terorist care a zguduit întreaga țară. Un bărbat a intrat cu...

Justin Trudeau, aproape de pierderea funcției: Moțiune de cenzură planificată pentru începutul anului viitor

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau ar putea pierde guvernarea în primele luni ale anului viitor, după ce liderul Noului Partid Democrat (NPD), Jagmeet Singh, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă