2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentGrindeanu: "Ce să fac eu, ca ministru? Să pun fiola la fiecare...

Grindeanu: „Ce să fac eu, ca ministru? Să pun fiola la fiecare mecanic?”

Vicepremierul Sorin Grindeanu, care este și ministru al Transporturilor, susține că n-are nicio posibilitate să prevină apariția unor accidente cum a fost cel din noaptea de marți spre miercuri, când s-au ciocnit două locomotive.

În accidentul feroviar au fost rănite trei persoane, două dintre ele fiind mecanicii celor două locomotive. Ambii mecanici au primit îngrijiri la spital. Cea de-a treia persoană rănită a refuzat să meargă la spital. Datele preliminare ale anchetei arată că mecanicul uneia dintre locomotive era sub influența alcoolului. Locomotiva condusă de acesta ar fi depășit cu un kilometru gara în care trebuia să oprească.

„Ce să fac eu, ca ministru? Să pun fiola la fiecare mecanic?”, s-a întrebat, în fața jurnaliștilor, ministrul Grindeanu.

Reprezentanți ai sectorului feroviar declarau, anterior, că o mare problemă este personalul insuficient. Din acest motiv, angajații sunt, pe de o parte, suprasolicitați, iar pe de altă parte au senzația că nu pot fi sancționați.

Accidentul din noaptea de 16 spre 17 mai s-a produs pe linia dintre orașele Videle (Teleorman) și Giurgiu. Cele două locomotive s-au ciocnit la un kilometru de gara din localitatea Toporu. Ambele locomotive aparțin unor operatori feroviari privați.

Operatorului feroviar care deține locomotiva care a produs accidentul i se verifică, acum, documentele legate de activitatea lui. Pe timpul verificărilor, acestui operator i s-a suspendat licența de transport marfă, a precizat ministrul Grindeanu.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Două băuturi populare pot ajuta la prevenirea cancerului de cap și gât

Un studiu recent publicat în jurnalul "CANCER" al Societății Americane de Cancer oferă vești bune pentru iubitorii de cafea și ceai: aceste două băuturi...

BCE aproape de ținta de inflație: Christine Lagarde avertizează asupra riscurilor din sectorul serviciilor

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat că zona euro este "foarte aproape" de a atinge ținta de inflație pe termen mediu,...

Donald Trump reducerea taxelor pentru Canalul Panama sau returnarea controlului către SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a solicitat statului Panama să reducă taxele aplicate pentru utilizarea Canalului Panama, invocând tarife „ridicole și extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă