6 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăInternaționalGrevă în Franța - Ryanair anulează aproximativ 450 de zboruri!

Grevă în Franța – Ryanair anulează aproximativ 450 de zboruri!

Sute de zboruri au fost anulate și mii de pasageri au fost nevoiți să își schimbe planurile, deoarece controlorii de trafic aerian francezi au făcut grevă din cauza salariilor mici.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană europeană, a anunțat că a anulat 420 de zboruri, deoarece greva de 24 de ore a afectat legăturile de pe aeroporturile de pe întregul continent. Compania rivală, EasyJet, a avertizat asupra unor întârzieri și perturbări grave, notează CNN.

Membrii Sindicatului Național al Controlorilor de Trafic Aerian din Franța, sau SNCTA, principalul sindicat al controlorilor de trafic din această țară, au început greva cu ora 6:00 a.m., ora Europei Centrale (00:00 a.m. ET), vineri. Se așteaptă ca greva să continue până luni.

Sindicatul a declarat că a declanșat acțiunea după ce negocierile cu guvernul au intrat în impas în ceea ce privește creșterea salariilor în funcție de inflație.

„După mai multe luni petrecute în negocieri pentru a obține răspunsuri echitabile și adaptate, SNCTA… regretă lipsa de elemente concrete și de garanții din partea autorităților publice”, a precizat sindicatul într-un comunicat.

Paris Aéroport, care deține și gestionează 14 aeroporturi și aerodromuri civile din regiunea Île-de-France (Paris), a avertizat călătorii joi să se aștepte la întârzieri și anulări „semnificative” la sosiri și plecări.

De asemenea, au fost afectate numeroase zboruri care survolau spațiul aerian francez. Tabloul de plecări al aeroportului din Barcelona arăta că peste 50 de zboruri au fost întârziate sau anulate vineri după prânz. În Germania, aeroportul din Hamburg a anunțat că 48 din cele 251 de zboruri ale zilei au fost anulate până la ora locală 12:00 și că sunt posibile și alte întârzieri și anulări.

La începutul săptămânii, Direcția Generală a Aviației Civile din Franța a avertizat că până la 50% din zborurile din țară ar putea fi afectate și a îndemnat pasagerii să contacteze companiile aeriene și să amâne călătoriile.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Proiectul Human Cell Atlas, un fel de Google Maps pentru biologia celulară

Proiectul Human Cell Atlas (Atlasul Celulei Umane) reprezintă un efort științific global de cartografiere a miliardelor de celule din corpul uman, cu scopul de...

Rusia ar planifica divizarea Ucrainei în trei regiuni

Surse din serviciile de informații ucrainene susțin că Rusia ar avea un plan pentru divizarea Ucrainei în trei regiuni distincte, însă informația nu a...

Italia cucerește Billie Jean King Cup! Paolini și Bronzetti, eroinele finalei

Italia a devenit campioană în Billie Jean King Cup 2024, după ce a învins Slovacia cu un categoric 2-0 în finală, pierzând doar 9...
Ultima oră
Pe aceeași temă