-1.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSocialGrevă generală la Prefectura din Buzău, începând de luni. Care sunt revendicările...

Grevă generală la Prefectura din Buzău, începând de luni. Care sunt revendicările angajaților

Angajaţii din cadrul Prefecturii Buzău vor intra luni în grevă generală, nemulţumiţi de grila de salarizare care nu este în concordanţă cu activităţile pe care le desfăşoară.

Potrivit sindicaliştilor, în prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât cel al unui angajat din consiliul judeţean, din primării sau alte servicii publice deconcentrate.

„Sindicatul va desfăşura o grevă generală. Ca revendicări principale amintesc în primul rând transferarea angajaţilor din funcţii teritoriale la funcţii de stat, salarizarea să fie conformă cu atribuţiile pe care le avem în cadrul Instituţiei Prefectului având în vedere că Prefectura este organ de control pentru activităţile administraţiei publice locale şi de coordonare a serviciilor deconcentrate. De asemenea dorim trecerea noastră din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) în subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG). Considerăm că aici ar fi locul nostru şi nu într-un minister militarizat”, a declarat Stelică Bordea, liderul Sindicatului din Instituţia Prefectului Buzău, grup afiliat Sindicatului „Egalitatea”, al funcţionarilor publici şi personalului contractul din administraţia publică.

Angajaţii prefecturii se vor afla luni la lucru dar nu vor desfăşura nicio activitate cu publicul. „Greva generală va începe luni dimineaţa la ora 8.00, vom fi prezenţi la serviciu toţi angajaţii dar cu încetarea lucrului. Serviciul Apostilă este în grevă, Registratura este în grevă cu excepţia primirii corespondenţei de care se va ocupa personalul cabinetului prefectului.Sper să fim luaţi în seamă de către conducerea ministerului şi să reuşim în acest demers”, a precizat liderul de sindicat.

În situaţia în care revendicările nu vor fi soluţionate, sindicaliştii ameninţă cu prelungirea grevei generale. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...
Ultima oră
Pe aceeași temă