11.5 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSocialEvenimentGrav accident rutier, cu un mort și doi răniți, pe DN2 -...

Grav accident rutier, cu un mort și doi răniți, pe DN2 – E85, în Neamț

O persoană a decedat şi două au fost rănite în urma coliziunii care s-a produs, duminică, între două TIR-uri şi două autoturisme, pe DN2 – E85, în localitatea Cordun, de lângă Roman.

Victimele, două dintr-un autoturism şi şoferul unui TIR, au rămas încarcerate, fiind extrase de pompieri.

„Într-unul dintre autoturisme erau două persoane încarcerate. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea acestora. Uneia dintre acestea, care se afla în stare de semiconştienţă, i s-au aplicat manevre de resuscitare de echipajul SMURD TIM. Din păcate, victima, un bărbat de 23 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

A doua victimă din autoturism, o tânără în vârstă de 20 ani, a fost preluată în stare de conştienţă de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean pentru a fi transportată la Centrul de Primiri Urgenţe (CPU) Roman. Şi şoferul TIR-ului a fost transportat la CPU Roman, după ce a fost descarcerat de pompieri.

Până la sosirea forţelor de intervenţie, alte trei persoane implicate în accident, două dintr-un alt autoturism şi şoferul celui de-al doilea TIR, s-au autoevacuat.

Traficul rutier în zona accidentului este blocat pe ambele sensuri.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

1.000 de zile de război pe scară largă între Rusia și Ucraina

Pe clădirile UE au fost proiectate imagini cu steaguri ucrainene, un omagiu adus apărătorilor țării Liderii, oficialii și diplomații occidentali au marcat cele 1.000 de...

PSD anunță prețuri plafonate la energie și dupămartie 2025 pentru protejarea populației și a economiei. USR și PNL vor reluarea liberalizării, care ar tripla facturile românilor

Partidul Social Democrat dorește continuarea măsurilor de plafonare a prețurilor la energie și după martie 2025, măsuri introduse de Guvernul condus de Marcel Ciolacu la preluarea mandatului....

România așteaptă decizia UEFA în cazul meciului cu Kosovo! Burleanu estimează un verdict favorabil

România a încheiat en-fanfare campania din Liga Națiunilor, cu o victorie categorică în fața Ciprului, scor 4-1, dar cazul meciului abandonat cu Kosovo rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă