3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalGoogle deţine un monopol ilegal în materie de căutare online

Google deţine un monopol ilegal în materie de căutare online

Un judecător american acuză Google că a acționat, ca să-și menţină monopolul

Google a monopolizat în mod ilegal piaţa motoarelor de căutare prin tranzacţii exclusive, a stabilit un judecător federal. Decizia este o victorie a autorităţilor SUA în primul caz major antitrust, contra unui gigant din domeniul tehnologiei, transmite Bloomberg.

Judecătorul american a stabilit că gigantul Google deţine un monopol ilegal în materie de căutare online, în special prin contracte în care motorul de căutare este impus ca prestabilit. Judecătorul Amit Mehta din Washington a spus că plăţile Google de 26 miliarde de dolari pentru ca motorul său de căutare să fie opţiunea implicită pe smartphone-uri şi browserele web, a blocat efectiv orice alt competitor să aibă succes pe piaţă. Prin monopolizarea distribuţiei pe telefoane şi browsere, Google a putut majora semnificativ preţurile la publicitatea online, fără consecinţe, susţine Mehta.

„Acordurile de distribuţie ale Google blochează o parte substanţială din piaţa generală a serviciilor de căutare şi afectează oportunităţile rivalilor de a concura”, declară judecătorul.

Această poziţie implicită a permis Google să construiască cel mai folosit motor de căutare din lume şi a alimentat venituri anuale de peste 300 miliarde de dolari, generate în principal de anunţurile publicitare de căutare.

Decizia vine după ce, în 2020, Departamentul american al Justiţiei a dat în judecată Google pentru menţinerea unui monopol ilegal şi poziţie dominantă de natură să-i afecteze pe consumatori. Compania Alphabet, care deţine Google, a afirmat că va face apel la această decizie. Ministrul american al justiţiei Merrick Garland a salutat în schimb o „victorie istorică pentru poporul american”, subliniind că „nici o companie, indiferent cât de mare sau influentă, nu este deasupra legii” şi că departamentul său „va continua să aplice viguros legislaţia antitrust”, scrie AFP.



Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Venituri record pentru dezvoltarea de aplicații în 2024, în ciuda scăderii descărcărilor

Dezvoltatorii de aplicații au înregistrat venituri record în 2024, deși utilizatorii au instalat mai puține aplicații decât în ​​anul precedent App Store și Google Play...

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...
Ultima oră
Pe aceeași temă