Mama uneia dintre fete a sesizat organele de urmărire penală întrucât fata ei pleca deseori de acasă, venea la ore târzii, nu mai ajungea la şcoală şi niciodată nu îi cerea bani, însă afişa o ţinută elegantă.
Potrivit unui comunicat de presă, de joi, al DIICOT, în 12 septembrie, mama unei fete de 15 ani din Giurgiu a sesizat organele abilitate că fiica ei, elevă în clasa a IX-a, ar putea fi victima infracţiunii de trafic de minori, în sensul că ar putea fi exploatată sexual prin practicarea prostituţiei, în scopul obţinerii unor foloase materiale, de către membrii unei familii din municipiul Giurgiu.
”Din datele deţinute, coroborate cu rezultatul verificărilor şi investigaţiilor efectuate, a rezultat faptul că un număr de 6 inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat creat pe relaţii de familie, în vederea obţinerii unor sume importante de bani prin identificarea, recrutarea, racolarea şi ulterior exploatarea sexuală prin practicarea prostituţiei, a unor minore, inclusiv a minorei în vârstă de 15 ani, atât pe raza municipiului Giurgiu cât şi pe raza municipiului Bucureşti şi a altor judeţe. Totodată în cauză au rezultat indicii cu privire la faptul că inculpaţii ar fi procurat minorei, prin activităţi ilegale, o carte de identitate prin care să ateste că aceasta este majoră, cu scopul de a o transporta ilegal în afara României, pentru practicarea prostituţiei intr-una din ţările europene”, se arată în comunicat.
Procurorii au aflat că, încă de la începutul acestui an, fata a început să lipsească de la cursuri şi obişnuia să se întoarcă acasă la ore târzii. Ulterior ea obişnuia să plece de acasă pentru perioade de timp mai îndelungate. În tot acest timp, ea nu i-a cerut mamei sale bani de cheltuială, dar afişa o ţinută elegantă şi un aspect fizic îmbunătăţit.
Pentru aceste motive mama a sesizat dispariţia fiicei sale în cursul lunii martie, acesta fiind găsită de organele de poliţie şi reîncredinţată familiei.
”În acelaşi context, ca urmare a faptului că în cursul zilei de 10.09.2019, minora a venit la locuinţa familiei şi după ce şi-a luat mai multe obiecte vestimentare a plecat fără a oferi alte amănunte, la data de 13.09.2019, mama minorei a sesizat organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Giurgiu cu privire la dispariţia fiicei sale”, se arată în comunicat.
După ce poliţiştii au început să o sune pe fata de 15 ani pe numărul de telefon indicat de mama sa, membrii grupării au început să se alarmeze, iar pentru a evita să se descopere cu ce se ocupau, aceştia au decis să o transporte pe adolescentă în municipiul Giurgiu, acesta aflându-se în Bucureşti.
„În acest sens, în noaptea de 13/14.09.2019 doi dintre membrii grupului s-au deplasat cu un autoturism în municipiul Bucureşti, în zona Gării Obor, de unde au preluat-o şi transportat-o în municipiul Giurgiu pe minoră care se afla împreună cu liderul grupului. Ca urmare a datelor obţinute, în dimineaţa zilei de 14.09.2019, orele 06.35, un echipaj din cadrul Biroului Rutier – Poliţia Municipiului Giurgiu a identificat şi oprit în trafic un autoturism, care se deplasa pe DN 5 din direcţia Bucureşti – Giurgiu. În autoturism au fost identificate 3 persoane printre care şi minora. Având în vedere faptul că minora figura urmărită naţional, fiind sesizată ca persoană dispăruta, a fost luată măsura conducerii autoturismului şi a persoanelor depistate la sediul Poliţiei Municipiului Giurgiu, ulterior minora fiind încredinţată mamei sale. Ca urmare a controlului efectuat, în autoturism au fost descoperite mai multe cartele SIM, precum şi mai multe prezervative”, se arată în comunicat.
Ulterior, oamenii legii au descoperit că, în 13 septembrie, doi dintre suspecţi au transportat din Bucureşti în Giurgiu, cu un autoturism, o altă tânără care se întorcea din Craiova. Fata, acum în vârstă de 22 de ani, a fost dată dispărută în mai multe rânduri, când era minoră.
„În data de 18.09.2019 a fost identificată o a doua parte vătămată minoră, în vârstă de 16 ani, din declaraţia căreia a rezultat faptul că a fost racolată, cazată şi obligată la practicarea prostituţiei de către membrii grupului precum şi faptul că la locuinţa acestora se mai află în prezent un număr de 3 minore”, se mai arată în comunicat.
Miercuri, procurorii DIICOT din Giurgiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu au făcut patru percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Giurgiu şi Bacău, în urma descinderilor fiind găsite 4 minore care se aflau în locaţiile respective.
În cursul zilei de vineri, cele şase persoane reţinute vor fi prezentate Tribunalului Giurgiu cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.