UPDATE
Partidul de guvernământ Visul Georgian a obţinut majoritatea absolută la alegerile parlamentare desfăşurate sâmbătă în Georgia, potrivit primelor rezultate anunţate de Comisia electorală centrală (CEC), transmit EFE şi Reuters.
După numărarea buletinelor din 70% dintre secţii, Visul Georgian conduce cu 53% din voturi.
Conform acestor rezultate parţiale, blocul de patru partide pro-europene a întrunit 38,28% din voturi.
Potrivit comisiei electorale, rata de participare la scrutinul de sâmbătă a fost de 58,94%.
ȘTIREA INIȚIALĂ
În Georgia, s-au închis urnele în cadrul unor alegeri parlamentare considerate cruciale. Partidul de guvernământ şi formaţiunile de opoziţie au revendicat victoria. Președintele țării susține, însă, că partidele proeuropene au obținut cele mai multe voturi, transmite Euronews.
Peste trei milioane și jumătate de georgieni au fost așteptați la urne, sâmbătă, pentru a-i alege pe viitorii 150 de deputați din Parlament. Votul s-a încheiat la ora locală 20:00 și primele rezultate au sosit tot în această seară. În premieră, în Georgia va fi folosit un sistem electronic de numărare a buletinelor. Scrutinul are o miză importantă, georgienii aleg între Est și Vest. Partidul Visul Georgian, considerat apropiat de Rusia, ar putea pierde puterea în fața opoziției pro-europene.
Partidele proeuropene ar fi obținut cele mai multe voturi, susține președinta țării
Exit-poll-uri rivale au oferit proiecţii puternic diferite în privinţa rezultatelor, unul din ele indicând o victorie confortabilă a partidului de guvernământ, iar alte două arătând o victorie strânsă a opoziţiei. Un sondaj la urne al canalului Imedi TV, care sprijină partidul Visul Georgian, indică un scor de 56% pentru formaţiunea aflată la guvernare.
Președintele georgian, Salome Zurabișvili, susține însă că partidele proeuropene au 52% dintre voturi, fără a lua în calcul diaspora.
În imagine, Tina Bokuchava, președinta partidului de opoziție Mișcarea Națională Unită, ține un discurs în timpul unei întruniri la sediul partidului, după ce au fost anunțate primele rezultate.
De cealaltă parte, Bidzina Ivanişvili, miliardarul fondator al Visului Georgian şi fost prim-ministru, a revendicat și el deja victoria. Actualul partid de guvernământ, Visul Georgian, este responsabil de promovarea unor legi de inspirație rusă. În urma adoptării lor, Uniunea Europeană a oprit procesul de integrare a Georgiei.
Știrea inițială:
Premierul georgian Irakli Kobajidze: Ţara noastră are nevoie de un viitor european clar
Georgia organizează alegerile parlamentare într-un context important pentru viitorul european al ţării, pe fondul tensiunilor tot mai mari cu Occidentul din cauza apropierii actualului guvern de la Tbilisi de Kremlin.
„Ţara noastră are nevoie de un viitor european clar. Este o chestiune de război şi pace, iar societatea trebuie să aleagă pacea”, a declarat premierul georgian Irakli Kobajidze, cu o zi înaintea votului.
Votul georgienilor va decide astfel dacă țara continuă pe drumul integrării europene sau intră din nou sub influența Moscovei. De curând, într-un interviu pentru Euronews, prim-ministrul georgian, Irakli Kobakhidze, a transmis că Rusia nu poate influența alegerile.
Irakli Kobakhidze, premierul Georgiei: A face parte din familia europeană este un exemplu de alegere istorică pentru Georgia și pentru georgieni. Știți că suntem o națiune creștină, iar Europa a fost întotdeauna asociată cu creștinismul. Europa apără, protejează creștinismul, în viziunea Georgiei. De aceea, Europa a fost întotdeauna o alegere naturală pentru Georgia și pentru georgieni.
De la începutul războiului din Ucraina, partidul de guvernământ Visul Georgian a adoptat politici şi legi pe care opoziţia şi instituţiile occidentale le-au văzut ca fiind aliniate cu legislaţia represivă din Rusia. Visul Georgian a recurs la frica de război a populaţiei pentru a-şi îmbunătăţi şansele de victorie.
„Nu războiului, alege pacea” este motto-ul partidului de guvernământ. În unele afişe electorale apar două fotografii, una cu imagini ale distrugerilor din Ucraina, iar alta cu o imagine idilică a ţării caucaziene.
Formațiunea Visul Georgian, aflată la putere de 12 ani, este considerată una apropiată Kremlinului și este condusă din umbră de Bidzina Ivanishvili, un om de afaceri cu activitate în industria metalurgică din Rusia.
Peste 3,5 milioane de georgieni, chemaţi la urne
Peste 3,5 milioane de georgieni sunt chemaţi la urne pentru a alege 150 de deputaţi într-un moment în care, potrivit Bruxellesului, „relaţiile dintre Georgia şi Uniunea Europeană sunt la un minim istoric”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!