5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăPoliticăGeorge Simion recunoaște că măsurile programului de guvernare ale AUR sunt "aproape...

George Simion recunoaște că măsurile programului de guvernare ale AUR sunt „aproape irealizabile” dacă Elena Lasconi iese președinte

Preşedintele AUR, George Simion, a transmis marţi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor, ai revoluţionarilor, ai taximetriştilor şi ai cadrelor militare, că măsurile programului de guvernare al AUR sunt „aproape irealizabile” dacă oamenii nu se mobilizează la vot, iar noul preşedinte al României va fi Elena Lasconi.

Totodată, el a anunţat crearea unei mişcări care se va numi „Mişcarea pentru Reconstrucţia României”.

„Facem un pas către partenerii noştri sociali prin această întâlnire. De regulă, lucrurile se întâmplă în campanie, apoi nu mai există interes din partea mediului politic pentru a continua cele agreate, cele dezbătute. Suntem aici pentru a vă spune că toţi parlamentarii AUR vă vor sta la dispoziţie pentru îndeplinirea celor stabilite pentru cauzele noastre comune, pentru măsurile din programul de guvernare (…). Dacă oamenii nu se mobilizează la vot, noul preşedinte al României va fi Elena Lasconi. Dacă asta se întâmplă, ceea ce am agreat, am convenit împreună şi măsurile din programul nostru de guvernare sunt aproape irealizabile. Vrem, ca să putem mai mult, să creăm o mişcare, pe care o iniţiem şi se va contura în următoarele săptămâni, Mişcarea pentru Reconstrucţia României”, a spus George Simion, în cadrul discuţiilor purtate în Parlament.

George Simion promite guvern format din doar 12 ministere și 50 de secretari de stat

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă susţinută pe Transfăgărăşan, că viitorul guvern va fi compus din 12 ministere şi 50 de secretari de stat, precizând că va exista un singur minister al Construcţiilor şi Transporturilor Publice, nu separat Dezvoltare şi Transporturi.

„Haideţi să explicăm oamenilor ce înseamnă cele 200 de măsuri concrete din Planul Simion şi nu, nu schimbăm numele Transfăgărăşanului, în Heterofăgărăşan, cum am văzut în nişte glume de pe internet. (…) Din punct de vedere al arhitecturii viitorului guvern, compus din maxim 12 ministere şi maxim 50 de secretari de stat, nu vom mai avea separat Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor (…). Vom avea un singur minister puternic, un minister al construcţiilor şi transporturilor publice”, a spus George Simion.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Iga Swiatek ia o nouă decizie strategică în contextul scandalului de dopaj

După ce a fost implicată într-un scandal de dopaj, Iga Swiatek continuă să-și restructureze echipa, aducând un nou manager de relații publice pentru a...

Numărul bugetarilor din România depășește 1,3 milioane, un record după 2009

La sfârșitul lunii octombrie, numărul posturilor ocupate în sectorul bugetar al României a trecut de 1,3 milioane, o valoare nemaiîntâlnită din 2009, conform datelor...

Ucraina anunță atacuri asupra unei baze aeriene strategice și a unui port rusesc de la Marea Neagră

Autoritățile de la Kiev au raportat miercuri lovituri asupra unei baze aeriene cheie a aviației ruse și asupra unui port strategic de la Marea...
Ultima oră
Pe aceeași temă