4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalGeneralul israelian Yair Golan este noul şef al Partidului Laburist din Israel

Generalul israelian Yair Golan este noul şef al Partidului Laburist din Israel

Fostul general Yair Golan a fost ales marţi în funcţia de şef al Partidului Laburist din Israel, în timp ce această formaţiune de stânga, aflată în criză, are doar patru din cele 120 de locuri din parlament, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

„Începem un parcurs care va conduce ţara noastră iubită spre un viitor promiţător”, a spus Golan, imediat după anunţarea rezultatelor.

Acest militar de carieră în vârstă de 62 de ani, care a ocupat funcţia de şef adjunct al Statului Major, a intrat în politică în 2019, alături de fostul premier Ehud Barak, şi a fost ales membru al parlamentului pe o listă comună de stânga în 2020.

Ministru adjunct al economiei şi industriei în 2021 în guvernul de uniune al lui Naftali Bennett, el a candidat fără succes pentru conducerea partidului secular de stânga Meretz în 2022, după care şi-a anunţat candidatura pentru conducerea Partidului Laburist în luna martie.

O figură controversată de la un discurs din 2016, când a părut să facă o comparaţie între societatea israeliană şi ascensiunea fascismului în Europa în anii 1930, el a fost lăudat după 7 octombrie, după ce a decis să se alăture luptei împotriva Hamas pe teritoriul israelian, la scurt timp după atacul surpriză al comandourilor islamiste.

Conform unor relatări media, el a salvat cel puţin şase persoane de la locul festivalului Nova, scena unui masacru care a dus la moartea a cel puţin 364 de persoane.

Golan a fost ales marţi cu 95% din voturile membrilor partidului, care şi-au exprimat votul în proporţie 60,6%.

Moştenitor al Mapai, partidul lui David Ben-Gurion, fondatorul statului Israel, Partidul Laburist a deţinut puterea în Israel între 1948 şi 1977 şi apoi între 1999 şi 2001.

În 1969, acest partid şi aliaţii săi au trimis un număr record de 56 de deputaţi în Knesset, parlamentul israelian.

Sub conducerea lui Merav Michaeli, un fost jurnalist care a devenit membru al parlamentului în 2013, partidul a obţinut cel mai slab scor din istoria sa la ultimele alegeri parlamentare din 2022, câştigând doar patru mandate. Conform ultimelor sondaje, el nu ar obţine niciun loc în cazul unor noi alegeri generale.

Yair Golan a cerut unirea partidelor de stânga pentru a oferi „o alternativă” de putere în faţa actualului guvern de dreapta condus de Benjamin Netanyahu.

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid” din cauza războiului din Gaza, potrivit France 24, preluat de aktual24.ro.

„Mâine (joi) relațiile diplomatice cu statul Israel vor fi întrerupte… pentru că are un președinte care susține genocidul”, a declarat Petro, un critic dur al războiului împotriva Hamas, la un miting de 1 Mai la Bogota, referindu-se la premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Petro a adoptat o atitudine critică cu privire la atacul din Gaza.

În octombrie, la doar câteva zile după începerea războiului, Israelul a declarat că „oprește exporturile de securitate” către Columbia, după ce Petro l-a acuzat pe ministrul israelian al apărării Yoav Gallant că folosește un limbaj despre oamenii din Gaza similar cu cel folosit de „naziști despre evrei”.

Israelul l-a acuzat pe Petro că „și-a exprimat sprijinul pentru atrocitățile comise de teroriștii Hamas, care alimentează antisemitismul” și l-a convocat pe ambasadorul Columbiei la ministerul de externe.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

USR îi transmite lui Klaus Iohannis că mandatul său s-a încheiat. „Nu mai are legitimitatea de a rămâne în funcție”

USR a transmis, duminică, președintelui Klaus Iohannis, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că mandatul său s-a încheiat pe 21 decembrie. Elena Lasconi, liderul...

Klaus Iohannis, după consultările cu partidele: „Negocierile pentru formarea Guvernului sunt aproape finalizate”

Președintele Klaus Iohannis a susținut, duminică, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în urma consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare, în cadrul...

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă