2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportAlte sporturiGALERIE FOTO. Jutta se teme că Mike Tyson îi va face iubitul...

GALERIE FOTO. Jutta se teme că Mike Tyson îi va face iubitul KO

Jutta Leerdam, „cea mai sexy patinatoare de viteză din lume”, se teme că iubitul Jake Paul va fi făcut knock-out de către legendarul pugilist american Mike Tyson, în meciul pe care cei doi îl vor disputa în vară.

Fostul campion mondial al greilor Mike Tyson va reveni în ring la vârsta de 58 de ani pentru un meci demonstrativ cu youtuber-ul american devenit boxer Jake Paul, într-o gală ce va fi transmisă de Netflix. Lupta dintre Tyson şi Paul se va desfășura în data de 20 iulie în ringul instalat pe AT&T Stadium din Arlington, arena echipei de fotbal american Dallas Cowboys.

Și chiar dacă Mike Tyson nu a mai boxat din noiembrie 2020, de la un meci demonstrativ de opt runde în faţa fostului boxer de categorie mijlocie Roy Jones Jr, renumele marelui pugilist american de rege al knock-out-ului le dă fiori apropiaților tânărului Jake Paul.

În cadrul unui podcast, patinatoarea olandeză Jutta Leerdam, partenera de viață a lui Jake Paul, nu a putut să nu exprime îngrijorarea care îi macină pe mulți. „Ce se întâmplă dacă te pune la pământ? Dacă aceasta va fi ultima ta luptă?”, l-a întrebat blondina pe iubitul prezent alături de ea.

Jake Paul a liniștit-o imediat și a declarat că se consideră favorit în duelul cu „Iron” Mike, argumentând că de partea sa stau tinerețea și faptul că a luptat mai des în ultima perioadă. În scurta sa carieră, Paul are nouă victorii și o singură înfrângere. Cu toate acestea, Leerdam crede că Tyson va fi unul dintre cei mai dificili adversari cu care s-a confruntat vreodată prietenul său.

Jutta și Jake sunt împreună din luna aprilie 2023. Ca doi îndrăgostiți veritabili, cuplul și-a anunțat relația printr-o postare pe conturile de socializare, fiecare publicând mai multe fotografii.

Olandeza de 25 de ani adoră să pozeze în costumații cât mai sumare, care să îi pună în evidență formele de invidiat. Cei 4,3 milioane de fani de pe Instagram o pot admira pe patinatoare în poze de la competiții, antrenamente, dar și de la plajă sau ședințe foto.

Dar Jutta nu face senzație doar în mediul online, ci și pe gheață. În anul 2022, blondina a fost medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de iarnă găzduite de Beijing. În total, Jutta are în palmares cinci medalii de aur la Campionatele Mondiale, iar visul ei este să câștige titlul olimpic la patinaj viteză.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Peste 3.000 de solicitări la Ambulanța București-Ilfov în perioada Crăciunului

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) a înregistrat 3.009 solicitări între dimineața zilei de 24 decembrie și dimineața zilei de joi, a anunțat managerul instituției,...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

Serviciile de la Kremlin susțin că au dejucat comploturi ucrainene vizând ofițeri de rang înalt din Rusia

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat joi că a prevenit o serie de comploturi ale serviciilor de informații ucrainene care aveau...
Ultima oră
Pe aceeași temă