Gabriela Firea, ministrul propus pentru Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a declarat miercuri că susţine ca toţi copiii să beneficieze de educaţie sanitară, care să cuprindă şi noţiuni din educația sexuală, dar aceasta să fie realizată de oameni specializaţi şi cu acordul familiei.
„Susţin cu tărie, şi am şi eu copii de diferite vârste, ca toţi copiii să beneficieze de educaţie sanitară, chiar de educaţie care să cuprindă şi noţiuni care se referă la sexualitate, dar aceasta să fie să realizată de oameni specializaţi, de medici, de psihologi, de persoane foarte bine pregătite şi cu acordul familiei. Aşa cum s-a discutat în societatea noastră despre acordul părinţilor în ceea ce priveşte educaţia religioasă, sincer nu am înţeles de ce s-a insistat la un moment dat ca elevii să poată beneficia de aceste informaţii fără ca părinţii să ştie despre ele. Eu nu cred că un părinte responsabil poate să fie împotrivă. Şi, mai ales, este de asemenea esenţial la ce vârstă se realizează această educaţie. Sunt întru totul de acord ca împreună cu dumneavoastră, împreună cu specialiştii, cu Ministerul Sănătăţii, cu Ministerul Educaţiei, să găsim cele mai bune formule astfel încât să avem cât mai puţine mame minore în România, pentru că din păcate suntem fruntaşi la acest capitol, dar fără a afecta în vreun fel la nivel emoţional copilăria”, a spus Firea la audierile din Parlament, întrebată despre introducerea educaţiei sexuale în şcoli, potrivit agerpres.ro.
Firea ar susține educația sexuală pentru copii, dar și libertatea femeilor de a avorta
În ceea ce priveşte avortul, ea a subliniat că este pentru libertatea de alegere a fiecărei persoane şi că va milita întotdeauna pentru drepturile femeilor, pentru ca ele să decidă, dar totodată şi să aibă acces la servicii medicale de calitate şi de consiliere.
„Întotdeauna voi milita pentru drepturile femeilor. Ele să decidă, să dispună de propria viaţă, de propriul corp. Dar, de asemenea, voi milita pentru ca toate femeile să aibă acces la servicii medicale de calitate, la servicii de consiliere, de îndrumare, şi, împreună cu familiile, cu persoanele apropiate, cu duhovnicul, pentru cele care sunt credincioase, să ia cea mai bună decizie pentru viaţa lor. Sunt pentru libertatea de alegere a fiecărei persoane în parte, fie că e femeie, fie că e bărbat şi mi-am exprimat acest punct de vedere şi în alte poziţii publice, deci nu e o noutate şi nu contravine cu dorinţa mea imensă de a creşte natalitatea în România, dar nu cu orice risc şi nu de această manieră pentru că nu ne întoarcem la vremurile de dinainte de Revoluţie”, a răspuns ministrul propus al Familiei la întrebarea dacă este pentru sau împotriva avortului.
Firea s-a pronunțat asupra subiectului privind educația sexuală pentru copii după ce a fost desemnată ca Ministru al Familiei de către PSD.