3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaFurtună toxică: Rusia acuză Kievul de folosirea armelor chimice furnizate de NATO

Furtună toxică: Rusia acuză Kievul de folosirea armelor chimice furnizate de NATO

Ambasada Rusiei la București a transmis că cei responsabili vor fi identificați și vor primi pedepse meritate și inevitabile

Ambasada Federației Ruse în România a emis un comunicat de presă în care acuză că „militanții ucraineni continuă să folosească în mod sistematic substanțele chimice (clor, amoniac, azotat de amoniu, acid sulfuric, cloracetofenonă, CS, BZ, cloropicrină, acid cianhidric, clorură de cianogen, compuși cu taliu etc.) nu numai în timpul operațiunilor militare împotriva unităților Forțelor Armate ale Federației Ruse, dar și pentru comiterea de acte teroriste împotriva civililor și a funcționarilor administrației civile. Motivul este patronajul politic și aprobarea efectivă a unor astfel de crime din partea SUA, a Germaniei, Marii Britanii și Franței”.

Oficialii ruși mai transmit că Occidentul și-a dat mâna, ca să ofere Ucrainei drum liber pentru infracțiuni.

„Este sigur că partea ucraineană, cu asistența activă a țărilor occidentale, intenționează să comită o serie de provocări în zona OMS, îndreptate împotriva Rusiei. În prezent, ei pregătesc și pun în aplicare un set de măsuri care vizează falsificarea bazei de probe, cu scopul de a acuza în continuare Federația Rusă de încălcarea prevederilor Convenției privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC) în timpul desfășurării ostilităților”, se mai arată în comunicat.

Diplomații ruși precizează că, în perioada iulie-septembrie 2024, țările NATO au furnizat Ucrainei peste 70 de unități de dispozitive tehnice moderne pentru detectarea și fixarea substanțelor toxice. „Acestea includ cele mai recente detectoare ale substanțelor chimice interzise și instrumente de analiză a gazelor. Totodată, atât în Ucraina, cât și pe baza centrelor specializate pentru protecția împotriva radiațiilor, chimică și biologică ale țărilor aliate, s-a desfășurat instruire pentru angajații agențiilor de aplicare a legii și ai serviciilor speciale din Ucraina”.

În comunicat, se mai precizează că Rusia „a distrus toate stocurile de arme chimice în septembrie 2017. Distrugerea a avut loc în condiții de control total de către OIAC și inspectorii din țările occidentale, în primul rând din Statele Unite. Faptul eliminării complete a stocurilor de arme chimice a fost confirmat oficial de Directorul General al OIAC”.

„În general, scopul acestei acțiuni a NATO și a Ucrainei este clar. Nu există nici o normă de drept internațional, care să-i oprească în dorința lor de a obține „înfrângerea strategică” a Rusiei. Cei responsabili pentru acestea și alte crime împotriva cetățenilor ruși vor fi identificați și vor primi pedepse meritate și inevitabile”, se mai arată în comunicatul Ambasadei Federației Ruse la București.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă