Franţa a decis să-şi închidă ambasada din Niger, unde „nu mai poate funcţiona normal şi nici nu-şi mai poate îndeplini misiunile”, au făcut cunoscut joi surse diplomatice, notează AFP, citată de Agerpres.
Măsura extrem de rară vine după ce Niamey a anunţat pe 12 decembrie plecarea tuturor soldaţilor francezi desfăşuraţi în Niger în cadrul luptei antijihadiste cel mai târziu pe 22 decembrie, adică vineri.
Este punctul culminant al unui „divorţ” profund între Franţa şi Niger, de când generalii au preluat puterea la Niamey, în cursul unei lovituri de stat pe 26 iulie.
„După atacul asupra ambasadei noastre din 30 iulie şi după instituirea unei blocade în jurul reprezentanţei noastre de către forţele nigeriene, am procedat, la sfârşitul lui septembrie, la plecarea majorităţii personalului nostru diplomatic”, au explicat sursele diplomatice.
„Ambasada Franţei în Niger nu mai poate funcţiona normal şi nici nu-şi mai poate îndeplini misiunile. Luând act de această situaţie, am decis să ne închidem în curând ambasada”, au continuat acestea.
„În acest context, a trebuit să procedăm la concedierea şi despăgubirea agenţilor noştri de drept local”, potrivit surselor.
După lovitura de stat din 26 iulie, armata la putere a cerut rapid plecarea soldaţilor francezi – în jur de 1.500 desfăşuraţi pentru a lupta împotriva jihadiştilor – şi a denunţat mai multe acorduri militare încheiate cu Parisul.
În plus, regimul militar a pronunţat la sfârşitul lui august expulzarea ambasadorului francez Sylvain Itté. El a rămas blocat în reprezentanţa diplomatică aproape o lună înainte de a o părăsi. A fost „luat ostatic”, a comentat preşedintele francez Emmanuel Macron.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!