3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalFranța continuă lupta împotriva imigrației clandestine la frontiera cu Italia

Franța continuă lupta împotriva imigrației clandestine la frontiera cu Italia

Franţa a anunţat marţi trimiterea unor întăriri pentru a lupta împotriva imigraţiei clandestine la frontiera cu Italia, unde presiunea creşte, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

Numărul migranţilor sosiţi pe coastele italiene s-a dublat în acest an în raport cu 2022 şi mulţi dintre ei caută să-şi continue drumul spre Franţa, traversând Alpii. Imigraţia este, de mai mulţi ani, un subiect ultrasensibil în relaţiile franco-italiene, notează AFP.

„Avem o creştere de 100% a fluxurilor care afectează regiunea Alpes-Maritimes şi Alpii pe ansamblu”, a afirmat ministrul de interne francez Gerald Darmanin, după o vizită la postul de frontieră din Menton (sud-estul Franţei), anunţând trimiterea de întăriri.

Unităţi ale forţelor mobile, poliţişti şi jandarmi, vor trece de la două la patru, pentru a atinge un total de peste 200 de agenţi. Militarii detaşaţi pentru recunoaşterea nocturnă pe munte în cadrul operaţiunii Sentinelle vor trece de la 60 la 120 şi efectivele vameşilor vor fi de asemenea dublate, a asigurat ministrul.

La sfârşitul lunii aprilie, premierul francez Elisabeth Borne anunţase deja trimiterea a 150 de jandarmi şi poliţişti suplimentari în această zonă.

Paralel, forţele de ordine pot utiliza de acum drone pentru supravegherea punctelor de trecere şi un proiect de lege asupra imigraţiei, care urmează să fie dezbătut în Senat în toamnă, prevede extinderea fâşiei de teritoriu în cadrul căreia migranţii pot fi respinşi, stabilită în prezent la 20 km.

„Multe mijloace tehnologice, o mai bună organizare şi în primăvară, eu sper, o legislaţie care ne va ajuta să luptăm mai eficient”, a spus Darmanin, recunoscând totuşi că numeroşi factori, precum instabilitatea în Sahel, vor accentua şi mai mult presiunea migratorie.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...

Donald Trump reducerea taxelor pentru Canalul Panama sau returnarea controlului către SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a solicitat statului Panama să reducă taxele aplicate pentru utilizarea Canalului Panama, invocând tarife „ridicole și extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă