-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternaționalFostul președinte al statului Chile a murit într-un accident de elicopter

Fostul președinte al statului Chile a murit într-un accident de elicopter

Fostul preşedinte chilian Sebastian Pinera a murit, marţi, într-un accident de elicopter, în sudul ţării, a anunţat site-ul local de ştiri La Tercera, citat de Reuters, conform Agerpres.

Surse guvernamentale citate de La Tercera au indicat că în elicopter se aflau patru persoane şi trei au fost „găsite de către primii salvatori”.

Agenţia naţională de gestionare a dezastrelor din Chile, SENAPRAD, a confirmat că un elicopter s-a prăbuşit în oraşul Lago Ranco din sud şi că o persoană a murit şi alte trei au fost rănite. Guvernul nu a menţionat imediat identitatea persoanelor aflate la bordul aparatului de zbor.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă