Liliana Anghel, fost director adjunct în Ministerul de Finanţe şi fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, a fost numită temporar secretar general în Ministerul Finanţelor.
Liliana Anghel a fost totodată secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene în perioada 2019-2021. Potrivit CV-ului său, între 2016-2017, Liliana Anghel a fost consilier la Cancelaria prim-ministrului.
De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu a semnat o altă decizie privind numirea temporară a lui Costinel-Daniel Nache în funcţia de secretar general al Autorităţii Vamale Române (AVR).
Potrivit unei alte decizii, Ion Cupă, fost preşedinte al AVR, a fost numit în funcţia de secretar general adjunct al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Ion Cupă a fost eliberat zilele trecute din funcţia de preşedinte al Autorităţii Vamale Române, în locul acestuia fiind numit Marcel Simion Mutescu.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!