-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieFostul baron PSD Mircea Cosma și fiul său, Vlad Cosma, au scăpat...

Fostul baron PSD Mircea Cosma și fiul său, Vlad Cosma, au scăpat definit de închisoare. Motivul? Faptele s-au prescris

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, scapă definitiv de închisoare în dosarul de corupţie în care au fost iniţial condamnaţi la 8, respectiv 5 ani de închisoare cu executare.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a respins, joi, ca nefondat apelul declarat de DNA Ploieşti faţă de decizia din octombrie 2023 a Tribunalului Prahova care a dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei faptelor.

La acel moment, magistraţii de la Tribunal au decis încetarea procesului penal împotriva lui Mircea Cosma pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită (5 acte materiale) şi abuz în serviciu (trei acte materiale) ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

De asemenea, instanţa a dispus încetarea procesului faţă de Vlad Cosma pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă (3 acte materiale), tot ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

Pe acelaşi considerent, judecătorii au încetat procesul faţă de alţi doi inculpaţi din dosar – omul de afaceri Răzvan Alexe şi Daniel Alixandrescu, fost director în cadrul CJ Prahova.

Totodată, instanţa a dispus confiscarea de la inculpaţi a unei sume totale de peste 10,6 milioane de lei. Decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti este definitivă.

Iniţial, în noiembrie 2016, un complet de trei judecători de la ÎCCJ a dat o primă sentinţă în acest caz. Fostul preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani de închisoare, în timp ce fiul său, Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare. De asemenea, omul de afaceri Răzvan Alexe şi fostul şef al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu au primit doi ani şi şase luni, respectiv şase ani de închisoare.

Ulterior, în martie 2018, în apel, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a decis rejudecarea dosarului, pe motiv că o parte dintre martori au dat declaraţii contradictorii în instanţă şi există suspiciuni legate de modul în care procurorii de la DNA Ploieşti au administrat probele. Dosarul a fost trimis atunci la Secţia penală a ÎCCJ.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă