Formularul digital. Începând din 20 decembrie 2021, cei care intră în România trebuie să prezinte formularul digital.
Formularul digital de intrare în România va scurta timpul de așteptare în punctele de trecere a frontierei prin faptul că cetățenii vor avea de trecut un singur filtru, nu două ca până în prezent, verificarea datelor fiind făcută automatizat.
Formularul completat cu 24 de ore înainte
Formularul digital de intrare în România (PLF) va intra în vigoare începând cu 20 decembrie a.c. și va putea fi completat electronic în aplicația https://plf.gov.ro începând cu 19 decembrie pentru ca toți cetățenii care vin în țară să aibă suficient timp să îl acceseze.
Formularul, dezvoltat de STS pe baza cerințelor operaționale stabilite de autoritățile medicale, nu trebuie tipărit pentru că în momentul trecerii punctelor de frontieră, la scanarea cărții de identitate/pașaport, va permite afișarea datelor din formular în aplicația informatică a Poliției de Frontieră.
Reamintim că acest formular trebuie completat cu maximum 24 de ore înainte de prezentarea la punctele de trecere a frontierei. Datele trebuie introduse corect pentru că sistemul informatic este interconectat cu DEPABD și Poliția de Frontieră pentru validarea datelor de identitate și Corona-forms, aplicația unde se regăsesc persoanele infectate cu SARS-CoV-2, izolate sau carantinate.
Documentul este utilizat deja la nivelul a 18 state membre.
Citiți România Liberă și pe Google News!