3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăFiul lui Nicolae Bădălău, trimis în judecată pentru dare de mită

Fiul lui Nicolae Bădălău, trimis în judecată pentru dare de mită

Administratorul unei societăţi comerciale a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi dat mită unui primar de comună din judeţul Giurgiu, a informat, joi, DNA.

Sursa judiciare au precizat, pentru Agerpres, că ar fi vorba despre Gabriel Bădălău, fiul lui Niculae Bădălău.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unei persoane, administrator al unei societăţi comerciale, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de dare de mită.

Conform aceloraşi surse judiciare, mita ar fi fost dată primarului din comuna Bucşani, Dan Păsat (fost deputat PNL).

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei, în contextul derulării unui contract încheiat de primăria unei comune cu o asociere de firme (din care făcea parte şi societatea administrată în fapt de inculpat), ce avea ca obiect „Înfiinţare reţea de alimentare cu apă în satele …, comuna …, judeţul Giurgiu”, în lunile octombrie 2021 şi noiembrie 2022, omul de afaceri, cercetat în prezenta cauză, împreună cu o altă persoană, i-ar fi oferit bani, prin intermediar, primarului comunei respective, după care tot în luna noiembrie 2022, aceluiaşi edil i-ar fi promis un procent de 7% (344.000 lei) din valoarea contractului, pentru ca, în schimb, acesta din urmă să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme.

„În scopul menţionat, la data de 25 noiembrie 2022, prin acelaşi intermediar, i-ar fi fost remisă primarului suma de 35.000 lei, reprezentând o primă tranşă din suma promisă iniţial”, arată anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă