9 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiFirea: Nu suntem noi cei care vom duce la dărâmarea Guvernului

Firea: Nu suntem noi cei care vom duce la dărâmarea Guvernului

Primarul general Gabriela Firea, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, a declarat vineri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional, că semnatarii scrisorii în care se cere demisia liderului PSD, Liviu Dragnea, susţin funcţionarea coaliţiei majoritare şi nu vor periclita sub nicio formă buna funcţionare a Guvernului Dăncilă.

„Susţinem în totalitate funcţionarea la parametri maximi a coaliţiei majoritare în Parlament PSD-ALDE. De asemenea, susţinem Guvernul condus de doamna Viorica Dăncilă. Nu vom contribui cu nimic, nu vom periclita sub nicio formă buna funcţionare a activităţii Guvernului. Nu suntem noi cei care vom duce la dărâmarea Guvernului PSD-ALDE”, a precizat Firea.

Ea a mai declarat că semnatarii scrisorii au considerat că în echipa politică din care fac parte există probleme de coordonare şi management politic.

„Nu a fost foarte uşor să venim cu argumentaţiile din acea declaraţie, nu a fost simplu, dar am simţit că este nevoie pentru partid, deoarece suntem oameni politici responsabili, iar întreaga noastră activitate trebuie să fie în slujba românilor”, a spus Firea.

Primarul general a adăugat că nu va renunţa „nicio secundă” la a se „lupta” pentru proiectele Capitalei.

„Nu sunt proiectele mele personale, ale Gabrielei Firea, este vorba de viaţa bucureştenilor şi întotdeauna am pus mai presus de orice, de absolut orice – şi de mine, şi de familie, şi de colegi – interesul cetăţenilor, şi nu doar al celor din Capitală”, a spus ea.

Cele mai citite

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Creștere robustăa comerțului cu amănuntul în 2024: consumul de produse nealimentare, motorul principal

Principalul factor al acestui avans a fost consumul de produse nealimentare, care a înregistrat un salt de 14,7% față de anul anterior. Vânzările de produse...

Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni: vreme caldă până aproape de mijlocul lunii februarie

În perioada următoare, valorile termice vor fi peste cele normale pentru această perioadă a anului, iar precipitațiile vor fi deficitare în majoritatea regiunilor. Meteorologii anunță...
Ultima oră
Pe aceeași temă