1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăFermierii care aprovizionează cu sfeclă de zahăr fabrica de la Luduș sunt...

Fermierii care aprovizionează cu sfeclă de zahăr fabrica de la Luduș sunt în conflict cu oameni de afaceri români ce o dețin

Fermierii care livrează sfeclă de zahăr pentru fabrica de la Luduş, deţinută de oameni de afaceri români, riscă să rămână cu producţia în câmp şi să piardă investiţia lor de un an, de minimum 10.000 de lei/hectar (2.000 de euro) şi subvenţia de peste 1.200 de euro/hectar, potrivit Ziarul Financiar.

Situaţia a devenit critică odată cu venirea ploilor, care i-au împiedicat să recolteze, iar conducerea fabricii spune că nu mai poate prelungi termenul de livrare din cauza costurilor ridicate ale gazului, fiecare zi suplimentară aducând pierderi de aproximativ 300.000 de lei.

„Avem sfeclă şi la drum de acces (de acolo de unde proprietarii fabricii de la Luduş o preiau – n. red.), s-a reluat recoltatul, chiar dacă în condiţii foarte grele, şi totuşi conducerea fabricii insistă să oprească joi preluarea sfeclei, pentru că nu mai are din cotă de gaz şi trebuie să cumpere la liber”, spun reprezentanţii Asociaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr ”Beta Luduş”.

Ei au adăugat că dacă conducerea fabricii ar accepta încă o săptămână, maximum, ar reuşi să încheie procesul de recoltare şi livrare. De altfel, recunosc că condiţiile meteorologice nefavorabile au coincis cu o uşoară lipsă de organizare şi comunicare.

„Planul de producţie pentru anul acesta a fost 15 septembrie – 15 noiembrie, pe care noi l-am comunicat de la început. Am anunţat că avem o capacitate de prelucrare de 3.500 de tone de sfeclă de zahăr pe zi şi am făcut contracte cu fermieri ce au o suprafaţă de 3.500 de hectare, iar campania noastră era de 60 de zile. Fabrica nu are nicio obligaţie să recolteze sfecla, ci să meargă să o preia de la drum cu acces, însă, în data de 15 noiembrie, am fost nevoiţi să nu închidem fabrica, ci să o ţinem la capacitate minimă, cu toţi angajaţii, pentru fermierii întârziaţi, care nu au recoltat”, a explicat Mihaela Neagu, directorul general al companiei Best Achiziţii, proprietarul fabricii de zahăr de la Luduş.

Mihaela Neagu, femeia de afaceri care conduce şi operaţiunile fabricii de zahăr Bod din judeţul Braşov, a cumpărat alături de un partener fabrica de zahăr de la Luduş (jud. Mureş), deţinută de grupul francez Tereos, la începutul anului 2023.

Pe de altă parte, reprezentanţii asociaţiei cultivatorilor de sfeclă de zahăr au afirmat că, ieri, au fost livrate 2.253 de tone de sfeclă de zahăr către fabrică, aşadar nu este vorba de cantităţi mici. Din această cantitate, s-au prelucrat 1.957 de tone, spun ei. Apoi, au subliniat că întârzierea nu a fost provocată de fermieri, ci mai degrabă de o subestimare a cantităţilor, deoarece producţiile au fost foarte mari în acest an. „Producţia medie pe fermă a fost de 53 tone de sfeclă pe hectar. Nimeni nu s-a aşteptat să fie producţii atât de bune, de aceea s-a decalat şi campania.”

„Am dat un termen de prelungire de 5 zile şi fermierii nu au recoltat pentru că a început să se strice vremea şi ulterior le-am mai dat o prelungire de 3 zile, să o aducă până joi, iar astăzi i-am anunţat că o pot livra până vineri. Nu discutăm de suprafeţe mari, ci 130-140 de hectare pe care rămâne sfeclă, care înseamnă două zile de prelucrare pentru noi şi deja am ţinut încă 10 zile fabrica deschisă şi nu ne permitem să stăm să aşteptăm după cei care nu s-au organizat din timp”, a precizat Mihaela Neagu.

Fermierii au menţionat că în această dimineaţă, aproximativ 180 de hectare de teren nu au fost încă recoltate şi există aproximativ 8.000 de tone de sfeclă rămase în câmp. În ceea ce priveşte transportul, ei au subliniat că nu există suficiente mijloace de transport disponibile pentru a prelua recolta de la parcelele unde se poate încărca sfecla, iar lipsa camioanelor constituie o problemă suplimentară. „Acum este sfeclă la drum de acces şi nu sunt camioane. Organizarea transportului îi revine fabricii”, spun ei.

În plus, fermierii au afirmat că în anii precedenţi recoltarea sfeclei se desfăşura şi pe timp de noapte, însă acum nu este posibilă din lipsa personalului. „Anul acesta, pentru că nu au avut siguranţă, au plecat mulţi angajaţi din fabrică.”

„Fabrica nu pot să o opresc şi să o repornesc, pentru că e foarte scump să bag gaz pe toate conductele şi o ţin deja de 10 zile deschisă şi aştept. Nu vorbim de fermieri care s-au organizat, ci vorbim de fermieri mici, care au 1-2 hectare cu sfeclă de zahăr, şi reprezintă un număr mic din total, iar până vineri, când închidem fabrica, probabil vor mai rămâne 100 de hectare nerecoltate. Nu pot să ţin deschisă o fabrică cu 200 de oameni că poate peste o săptămână va fi vremea mai bună. Nu am închis imediat, ci am aşteptat, iar unii s-au mobilizat şi au adus sfecla, dar fiecare zi în plus aduce o pierdere de 3.000 de lei”, a completat Mihaela Neagu.

Însă, fermierii afirmă că până vineri este imposibil să continue recoltarea din cauza ploilor, care împiedică accesul în câmp. Astfel, în cazul rezilierii contractelor, nu doar că vor suferi pierderi în ceea ce priveşte producţia, care riscă să se deterioreze pe câmp, dar vor pierde şi plata pentru marfă şi subvenţia în lipsa posibilităţii de a-şi valorifica recolta.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Avertizare Cod portocaliu: Ninsori, viscol și ploi în România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu valabilă până miercuri dimineață, la ora 10.00, pentru zonele montane înalte din Carpații...

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...

Programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități: Audit național, investiții record și reforme fiscale majore

Auditul de eficiență va sta la baza desființării sau comasării unor autorități și instituții Coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități propune un program de guvernare ambițios, axat pe auditul...
Ultima oră
Pe aceeași temă