-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăFacturi mai mici la gaze și electricitatea de la 1 aprilie. Ministrul...

Facturi mai mici la gaze și electricitatea de la 1 aprilie. Ministrul energiei anunță noi scheme de plafonare

Ministerul Energiei se pregăteşte săptămâna aceasta de o optimizare a schemei de compensare/plafonare prin care facturile la energie şi gaze s-ar mai putea ieftini, în condiţiile în care se va pune o presiune şi mai mare pe furnizori pentru reducerea preţurilor, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Săptămâna aceasta ne pregătim de o optimizare a acestei scheme prin care preţurile la factură ar putea să mai scadă. În niciun caz nu vor creşte, pentru că plafoanele nu se schimbă, dar ne străduim să punem o presiune şi mai mare pe furnizori pentru a scădea aceste preţuri, atât la energie electrică, cât şi la gaze. Sigur, şi prin scăderea plafonului la care producătorii vând energia electrică, respectiv gazele naturale”, a menţionat Sebastian Burduja, la Energy Forum Ediţia a XI-a: „Tranziţia către o Românie verde, provocările momentului”.

Oficialul a amintit că, potrivit datelor Eurostat din trimestrul al treilea din 2023, România are al cincilea cel mai ieftin curent electric şi al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană, cu actuala schemă de compensare/plafonare.

„Poate că experienţa fiecărui român cu domeniul energetic este în principal legată de facturile pe care le primeşte la finalul lunii. Suntem pe actuala schemă de compensare/plafonare cu al cincilea cel mai ieftin curent electric, energie electrică, din Uniunea Europeană – şi al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană. Sunt date Eurostat din trimestrul III. Sigur, ele nu au făcut ştiri. Ştiri fac facturile mari, lucrurile care par că nu merg în direcţia potrivită în România. Dar, actuala schemă de compensare/plafonare a reuşit să păstreze lucrurile într-o stabilitate şi la un nivel rezonabil pentru majoritatea clienţilor finali”, a susţinut ministrul.

Dana Dărăban, directorul executiv al Asociației Companiilor de Utilități (ACUE), a evidențiat problema prețului ridicat la care producătorii comercializează energia. Ea a subliniat necesitatea ca ministerul să exercite presiuni asupra producătorilor, nu asupra furnizorilor, evidențiind că aceștia din urmă operează cu marje de furnizare reglementată. Dărăban a menționat că scăderea de preț este deja reflectată în ofertele de furnizare sub plafonul maxim.

Noi tarife de la 1 aprilie

Începând cu data de 1 aprilie, prețul gazelor naturale destinate populației va fi redus, ca urmare a noilor modificări ale legislației de plafonare publicate sub formă de proiect de către Ministerul Energiei. Prețul maxim plafonat al gazelor nu va fi redus sub valoarea de 0,31 lei/kWh (319 lei/MWh), însă ajustările legislative propuse în prezent, odată ce vor fi adoptate de Guvern, vor duce la o scădere a prețului efectiv plătit de către populație începând cu data de 1 aprilie.

La momentul de față, producătorii români de gaze sunt obligați să asigure gazele pentru consumul populației la prețul de 150 de lei/MWh, iar marja fixă a furnizorului de 12 lei/MWh. De la 1 aprilie, protrivit proiectului de OUG de modificare a legislației de plafonare, prețul de 150 de lei/MWh scade la 120 de lei/MWh iar componenta de furnizare crește de la 12 la 15 lei/MWh.

Noile valori vor fi valabile un an de zile începând cu 1 aprilie 2024 deci se creează premisele ca, în absența unor situații neprevăzute, prețul gazelor să fie, iarna viitoare, mai mic decât în această iarnă. Așadar, de la 1 aprilie, sunt toate șansele ca prețul final plătit de populație să scadă, grație scăderii prețului gazelor din producția internă vândute de producătorii români furnizorilor pentru consumul casnicilor. Prețul exact, însă, va fi dificil de calculat, având în vedere faptul că intră în ecuație și prețul gazului înmagazinat.

Pe lângă gazele provenite din producția actuală, populația consumă și gazele înmagazinate în depozitele subterane în trecut, ca o măsură de precauție. Aceste gaze ar putea fi mai costisitoare acum comparativ cu nivelurile reglementate, deoarece au fost achiziționate și stocate la prețuri ridicate în trecut, ele includând și tariful de înmagazinare. Prin urmare, atunci când sunt extrase, ele prezintă un cost mai mare de 120 de lei/MWh, care se adaugă la costul total de achiziție al furnizorului. România va termina acest sezon rece cu un nivel ridicat al rezervelor de gaze, datele de acum arătând un grad de umplere a depozitelor de 52%.

Cum va fi eșalonată plata facturilor la energie

În cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura potrivit documentului.

De asemenea, conținutul facturii a fost simplificat, aceasta cuprinzând pe prima pagină următoarele informații prioritare:

  • atele de identificare şi de contact ale furnizorului şi ale clientului final,
  • data de încetare a contractului, dacă contractul este încheiat pe perioadă determinată,
  • numărul şi data emiterii facturii,
  • data de începere şi de sfârşit a perioadei de facturare,
  • consumul de gaze naturale facturat,
  • termenul scadent de plată,
  • obligaţiile de plată neachitate, dacă este cazul,
  • valoarea totală de plată cu TVA.

Detaliile cu privire la factură, inclusiv defalcarea componentelor din care este format prețul final facturat de către furnizor clientului final, vor fi trecute pe a doua pagină, iar anexele la factură vor cuprinde o serie de informaţii adiţionale care nu se referă la facturare, dar care îi pot fi utile clientului final pe parcursul derulării contractului de furnizare a gazelor naturale și informaţii privind facturarea care îi oferă periodic o perspectivă cuprinzătoare asupra consumului efectiv realizat şi a costului actual cu gazele naturale, astfel încât să aibă posibilitatea de a-şi ajusta propriul consum.

Cum vor fi defalcate consumurile pe factură

De asemenea, clientul casnic va trebui să știe că suma de bani, oglindită în factură, pe care o datorează furnizorului de gaze naturale, va fi defalcată în funcție de costurile reprezentate de:

  • consumul de gaze naturale, exprimat în unităţi de energie, aferent perioadei de facturare stabilit conform prevederilor contractuale şi dispoziţiilor legale în vigoare;
  • preţul gazelor naturale stabilit prin contract sau, după caz, prin acte normative incidente pe perioada de aplicare a acestora;
  • tarifele pentru serviciile de transport și/sau distribuție a gazelor naturale în vigoare în perioada de facturare;
  • taxele, impozitele şi contribuţiile stabilite prin dispoziţii legale, în vigoare în perioada de facturare;
  • valoarea componentei fixe, dacă este prevăzută în contractul de furnizare a gazelor naturale şi dacă aplicarea acesteia nu contravine dispoziţiilor
  • actelor normative incidente, în vigoare;
  • alte servicii prevăzute în contractul de furnizare;
  • alte mărimi utilizate la facturare, conform reglementărilor specifice.

Cum vor fi stabiliți clienții vulnerabili. Criteriile

Potrivit ANRE, clientul final aparţinând categoriei clienţilor casnici este înregistrat drept client vulnerabil dacă îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) are venituri reduse, situate până la un prag stabilit de instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale;

b) la locul de consum locuieşte o persoană care din motive de sănătate/vârstă necesită condiţii speciale referitoare la activitatea de furnizare a gazelor naturale.

Dacă un client vulnerabil îndeplineşte ambele condiţii prevăzute la lit a) şi b),  acesta beneficiază de facilităţile corespunzătoare fiecărei categorii.

Criteriile de încadrare a unui client casnic în categoria clienţilor vulnerabili din motive de venituri reduse, facilităţile financiare şi modalităţile de implementare a acestora sunt stabilite de către instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale.

Criteriile de încadrare a unui client casnic în categoria clienţilor vulnerabili din motive de sănătate/vârstă sunt stabilite de către instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Vreme rece și precipitații în toată țara de Crăciun: ploi și ninsori în prognoza ANM

Meteorologii anunță un sfârșit de săptămână cu ploi și lapoviță în mare parte din țară, iar, începând de duminică seară, temperaturile vor scădea brusc. La...
Ultima oră
Pe aceeași temă