Extrema dreaptă a câștigat alegerile europarlamentare în Franța, la alegerile europene din 9 iunie 2024, iar drept urmare președintele Macron a anunțat că dizolvă Adunarea Națională și că vor fi organizate noi alegeri legislative.
Alegerile legislative se vor desfășura în Franța în două tururi, la 30 iunie și la 7 iulie 2024.
„Voi semna în câteva momente decretul de convocare a alegerilor legislative care vor avea loc la 30 iunie pentru primul tur şi la 7 iulie pentru al doilea”, a anunțat președintele Franței, Emmanuel Macron.
Partidul RN, fondat de Marine Le Pen sub denumirea Frontul Național, de extremă dreapta, a obţinut în Franța între 31,5 la sută şi 32,4 la sută din voturi, ceea ce îi atribuie 31 de mandate de europarlamentar. Este un număr aproape dublu față de cel al partidului șefului statului, Emmanuel Macron, care se clasează pe locul al doilea cu 15,2% din voturi, ceea ce echivalează cu 14 europarlamentari.
Actualul președinte al partidului RN este Jordan Bardella (28 de ani).
Rezultatele în procente sunt, deocamdată, cele indicate de exit-poll.
Alegerile europene s-au desfășurat, în ziua de duminică, 9 iunie, în toate țările membre ale UE. În România și Bulgaria, alegerile pentru Parlamentul European au fost comasate cu alegeri interne.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!