3.3 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEXCLUSIV. Matei Mihali, aproape să obțină dizolvarea composesoratului în care era reprezentat...

EXCLUSIV. Matei Mihali, aproape să obțină dizolvarea composesoratului în care era reprezentat statul. Asociația Composesoratul Borșa luptă să elimine pe oricine se opune retrocedării a 17.000 hectare de pădure

Asociația Composesoratul Borșa, condusă de Matei Mihali, care vrea de la statul român despăgubiri pentru 17.000 hectare de pădure din zona Maramureșului, face tot posibilul pentru a-i elimina pe cei care le mai pot sta în cale prin demonstrarea ilegalităților produse până când s-a ajuns la CEDO.

După ce este tot mai aproape de o victorie la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în fața statului român, la finalul unei lungi serii de procese controversate în țară, multe bazate pe ilegalități, Asociația Composesoratul Borșa, înființată de Matei Mihali dintr-o asociație de veterani de război, vrea acum să scape de Asociația Composesoratul Cisla, aparent ultimul obstacol în calea obținerii celor 17.000 hectare de pădure din zona Maramureșului.

Asociația lui Matei Mihali a obținut deja o primă victorie, după ce o instanță a decis dizolvarea Asociației Composesoratul Cisla, înființată înaintea Asociației Composesoratul Borșa, în care a fost cuprins și statul român.

Cisla a fost împroprietărită cu 6.500 hectare de pădure, în timp ce Primăria Borșa a primit circa 5.000, după cum arată composesoratul înființat înainte de apariția “schemei” lui Matei Mihali, cu documente.

Acest lucru, clar, invalidează cererea Asociației Composesoratul Borșa de retrocedare a 17.000 hectare de pădure.

Însă mai multe instanțe din România, în special Oradea, i-au dat câștig de cauză lui Matei Mihali, trecând chiar și peste fals în acte, după cum a arătat “România liberă”.

Asociația Composesoratul Cisla a contestat însă în apel decizia de dizolvare.

De ce vrea Mihali dizolvarea Cisla

Inginerul silvic Darius Dobra, care a înființat Cisla, a explicat, pentru “România liberă” de ce luptă Matei Mihali să desființeze acest composesorat:

“Eu am fost membru în Comisia Tehnică  Județeană Maramureș din partea Direcției Silvice, de la început, din anul 2000.

Am văzut forțările cu 17.000 de hectare.

Din 2000, până în 2017, am fost.

Tot din cauza Asociației Composesoratul Borșa am plecat, pentru că nu mă mai înțelegeam cu prefecții. Forțau punerea în posesie la 17.000.

După ce a apărut Legea 247, în 2005, am avut o discuție cu subprefectul de atunci, care se ocupa de fondul funciar și era un om vechi, ca să blocăm noi prostia asta cu 17.000 de hectare. Am spus: Hai, să-i punem în posesie pe cei adevărați, Primăria, un composesorat adevărat, nu ei!

Atunci s-a înființat Composesoratul Cisla.

S-a dat la Primărie, s-a dat la cei care cumpăraseră de la vechii proprietari.

Ocupasem harta, ca să arătăm că sunt alții.

S-a făcut asta, s-au realizat punerile în posesie, presiunile cu 17.000 hectare au continuat și, la un moment dat, am solicitat documente de la Arhivele Statului,  cu ajutorul colegilor de la București, de la Regia Națională a Pădurilor, de atunci, și am găsit în acte, că undeva prin anii ’30, niște evrei au fost expropriați din composesorat, pentru că aveau datorii, și a intrat statul român, în indiviziune. Atunci, eu, ca și direcție silvică, am făcut o cerere la Composesoratul Cisla, să luăm acele părți, 486 de hectare, ca stat român. Am intrat în composesorat ca stat român, direcția silvică. Dar, după ce am avut 486 de hectare din 6.000, am zis că avem pretenții și la un loc în Consiliul de Administrație, pentru că reprezentam 9%. Au acceptat. Și după ce am avut câteva ședințe de CA, m-au propus să fiu vicepreședinte, pentru că mă pricepeam tehnic, silvic. Și așa am ajuns în Cisla, ca stat român.

S-a modificat Codul Silvic, în 2017, Articolul 10, Alineatul 4, dedicat clar, și a spus că acolo unde statul este în indiviziune, este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Adică, nu era bine că era unul silvic. Eu mi-am dat demisia, a venit de la Ministerul Finanțelor Publice, dar, apoi, au spus că au nevoie de mine și m-au făcut composor, cu un hectar cumpărat și băgat în composesorat și iar m-au ales vicepreședinte.

Cisla a fost înființat prin hotărâre de Comisie Județeană.

Primul composesorat de la Borșa, care s-a format în 2000, s-a format pentru un număr de 55 de mebri. Individual, prin cerere pe membru, fiecare și-a luat un titlu de 69 de hectare. Când a venit Legea 547, s-a pus problema: poate continua un composesorat care și-a luat toată suprafața la Borșa, cu o sentință de 55 de membri sau trebuie alta nouă? Juriștii de la vremea respectivă au spus: cei cu 55 de membri, rămân cu 55 de membri și trebuie alta nouă. Și așa s-a ajuns, acum, să discutăm cine e continuatoarea. Totul a fost în regulă, până în 2012, când Oradea, printr-o sentință aiuritoare de tot, spune că acum composesoratul lui Mihali Matei (n.r. – Asociația Composesoratul Borșa), care nu era nici măcar în cei 55 de membri, poate fi pe 17.000 de hectare și că e continuator. Acum se pune problema de continuator. Când s-a înființat Cisla, nu se punea problema. Dacă vă uitați la toate composesoratele din România, la niciunul nu spune că este continuator. Spune doar că s-au înființat.

Cisla a fost dizolvată, printr-o sentință de la Sălaj, în 9 februarie anul acesta, la primul termen. Am făcut recurs. Dizolvarea s-a dat la cererea celor cu 17.000 de hectare.

Noi am avut procese în care ceream să fie ei desființați. Au cerut dizolvarea noastră, ca să nu putem să ne mai judecăm cu ei.

Pentru Cisla s-a validat 6.056, în 2006, și își vedea de treabă. Cisla nu a pornit niciun proces, până când nu a fost atacată. Noi știm că 6.000 de hectare au fost înainte de 1948. Avem toate documentele. Când Cisla s-a înființat, se știa că suprafața era de 6.056. Chiar am găsit alte acte cu 6.200 de hectare, dar am zis că nu insistăm pe acelea. Pentru că luând 69 de hectare cei care au fost înainte, acolo se ajunge.

În 2000, s-a înființat acel composesorat de 55 de membri. Cisla s-a înființat în 2005, când a apărut Legea 247. Acela era Composesoratul Borșa. Cel desființat în 1948 era Composesoratul Nobil Borșa. Cei de la Composesoratul Borșa au făcut cereri individuale, au primit 69 de hectare și la revedere. Dar au venit Mihali Matei și Albu Viorel, care aveau o asociație a veteranilor de război. Cu o ședință de la asociația veteranilor de război, au zis că ei sunt Composesoratul Borșa. În registrul de la primărie, ca să fie cu o cerere, la Asociația Veteranilor de Război, au completat și Composesoratul Borșa. Au preluat numărul de pe cerere, ca să fie în termen și au cerut 17.000 de hectare. Pe cererea lor scrie 11.000 de hecatre și, undeva jos, scrie 17.000. Dar nu are legătură cu spațiul unde trebuie să completezi cifrele ce au scris acolo jos, 17.000. În Comisia Județeană de Validare Maramureș, aflată în subordinea Prefecturii,, când au venit, i-am respins foarte simplu, pentru că nu aveau cereri individuale”, ne-a explicat Dobra, care susține că asociația lui Mihali nici nu are composori.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Vapatul afectează funcția vasculară și saturația de oxigen

Un studiu recent arată că vapatul afectează funcția vasculară și saturați de oxigen ale, chiar și în absența nicotinei. Vapatul afectează funcția vasculară și...

Mohamed Salah, criticat dur pentru declarațiile privind prelungirea contractului cu Liverpool

Mohamed Salah, liderul ofensiv al lui Liverpool, a generat controverse după ce a declarat că nu a primit o ofertă de prelungire a contractului...

Acțiunile Nissan scad semnificativ pe fondul reducerii producției și a riscurilor comerciale din SUA

Acțiunile Nissan Motor au înregistrat o scădere semnificativă pe bursa din Tokyo, după ce au apărut informații că producătorul auto intenționează să reducă producția...
Ultima oră
Pe aceeași temă